S-au stabilit urnele la tragerea la sorţi a Campionatului Mondial din Rusia!

De: Cancan
Publicat: 16/11/2017 | 11:00

Spania, campioana mondială din 2010, se află în a doua urnă valorică şi ar putea face parte din „grupa morţii” care le-ar mai putea cuprinde pe Brazilia, Suedia şi Serbia. O altă grupă infernală care ar putea fi în urma tragerii la sorţi de pe 1 decembrie de la Moscova ar putea fi alcătuită din Argentina, Anglia, Islanda şi Nigeria.

Calificată în extermis, selecţionata Perului a prins urna a doua la tragerea la sorţi în timp ce Suedia, reprezentativă care a lăsat acasă Italia, a prins urna a treia.

Turneul final al Campionatului Mondiala din Rusia se va desfăşura între 14 iunie şi 15 iulie 2018.

 

Iată urnele la tragerea la sorţi a Campionatului Mondial din Rusia 2018:

 

Urna 1: Rusia (echipa gazdă- calificată din oficiu), Germania (campioana mondială en- titre), Brazilia, Portugalia, Argentina, Belgia, Polonia, Franţa;

 

Urna 2: Spania, Peru, Elveţia, Anglia, Columbia, Mexic, Uruguay, Croaţia;

 

Urna 3: Danemarca, Islanda, Costa Rica, Suedia, Tunisia, Egipt, Senegal, Iran;

 

Urna 4: Serbia, Nigeria, Australia, Japonia, Maroc, Panama, Coreea de Sud, Arabia Saudită.

 

Cristi P.