Saakasvili a incercat sa se sinucida

De: Cancan
Publicat: 14/08/2008 | 00:00

EXPUS. Saakasvili (centru) a fost surprins de bombardamentele rusilor in timp ce se afla la Gori Tensiune. Liderul de la Tbilisi a cedat nervos dupa invadarea Osetiei de Sud si a fost salvat in ultima clipa de un bodyguard Gilda Diaconu Presedintele georgian Mihail Saakasvili ar fi incercat sa-si puna capat zilelor, dupa ce si-a dat seama ca a gresit cand a inceput ofensiva militara in provincia separatista Osetia de Sud, de vreme ce Europa si SUA nu s-au aratat deloc incantate de decizia sa. Revista „Life” scrie ca un agent de securitate i-a smuls pistolul din mana, exact in momentul in care incerca sa se impuste. Publicatia citeaza si declaratii ale medicilor lui Saakasvili. Sunt mentionate, de asemenea, cuvintele unui soldat din garda presedintelui, care spune ca „Saakasvili nu mai surade si buzele sale au un permanent tremur”.

PARALELA. Imagine din jocul Ghost Recon, inventat de Tom Clancy Razboiul din Caucaz, inspirat dintr-un joc video

Paradoxal, scenariul conflictului dintre Rusia si Georgia a fost conceput in 2001 de celebrul scriitor american Tom Clancy, scrie RIA Novosti. Thomas Leo Clancy Jr., sau Tom Clancy, autor al mai multor romane de fictiune, a luat parte in 2001 la crearea unui joc video Ghost Recon. Gen actiune, acest joc video descrie un conflict militar intre Rusia, sustinandu-i pe „separatistii” sud-osetini, si Georgia, unde fortele ruse ocupa teritoriul in luna august 2008. In ultimul moment, soldatii americani si ai NATO vin si elibereaza statul georgian. In caz de victorie impotriva soldatilor rusi pe teritoriul georgian, jucatorul – conform scenariului, Rusia cade in mainile ultranationalistilor si incearca sa reuneasca prin forta republicile fostei Uniuni Sovietice – incearca sa ajunga la Kremlin, resedinta oficiala a presedintelui rus la Moscova, cu ajutorul unei unitati speciale. Numele presedintelui rus ultranationalist este, conform scenariului, Dmitri Arbatov. Interesant este ca autorii jocului au ales ca data luna august 2008, cu gandul la schimbarea de putere din Rusia.

Cinci jurnalisti morti pe frontul din Georgia

Conflictul din Georgia a provocat victime si in randul jurnalistilor. Numarul mortilor se ridica la cinci odata cu decesului cameramanului olandez, ucis in orasul georgian Gori, in urma unui bombardament rus. De asemenea, un jurnalist georgian si soferul sau au fost ucisi de un obuz in acelasi oras, iar ceilalti doi jurnalisti ucisi sunt Grigol Cihladze, ziarist la saptamanalul „Russian Newsweek”, si Aleksandr Klimciuk, fotoreporter al agentiei de presa ruse ITAR-TASS. (C.T.)

Ultima ora

O coloana de tancuri se apropia ieri dupa-amiaza de Tbilisi, in ciuda aparentului armistitiu convenit de Rusia si Georgia cu o zi inainte. Martori oculari au declarat pentru CNN ca mai multe blindate si camioane militare se deplasau in viteza la sud de Gori, spre capitala georgiana, iar presedintele Mihail Saakasvili a acuzat Rusia ca planuieste sa incercuiasca Tbilisi. Moscova a negat acest lucru, dar realitatea din teren anunta ca ostilitatile se vor prelungi, cel mai probabil, in ciuda declaratiilor oficiale.