Sacrificiul făcut de tatăl Simonei Halep! S-a împrumutat cu 30.000 de euro, în 2011, pentru a investi în cariera fetei lui

De: Cancan
Publicat: 09/10/2017 | 10:23

Ascensiunea Simonei Halep a fost însă una dificilă. Principalii sponsori ai sportivei au fost chiar părinţii ei. În 2011, ei au făcut un credit la bancă, pentru a-i putea susţine activitatea în tenis. Stere Halep, tatăl Simonei, a mărturisit că, iniţial, a investit în fratele ei, Nicu, însă la un moment dat şi-a dat seama că acesta nu va face performanţă, potrivit stirilekanald.ro.

În acel an, resursele financiare ale familiei Halep se apropiau de sfârşit. Cu un an înainte, Simona jucase prima finală WTA din carieră, în Maroc, iar atunci, tatăl sportivei s-a văzut pus în situaţia de a face un credit de circa 30.000 de euro la bancă, pentru a-i sponsoriza deplasările externe. În 2011, Halep a ajuns până în turul al treilea la Australian Open.

La sfârşitul lui 2012, Simona Halep a reuşit să intre în top 50, poziţie care îţi asigură, teoretic, recuperarea investiţiilor făcute până atunci. În 2013, Simona Halep a devenit revelaţia WTA, după ce a ajuns până în semifinala la Roma, a câştigat la Nuremberg, Budapeste, Den Bosch, New Haven, Moscova şi Sofia. Într-un an, Simona a strâns peste un milion de dolari.