Salarii 2020. Care va fi valoarea salariului minim pe economie

Publicat: 16/12/2019 | 11:21

Nivelul de salarii în 2020 va crește odată cu majorarea salariului minim pe economie începând chiar de la 1 ianuarie 2020. Anunțul oficial a fost făcut de Guvern.

Vești bune pentru un număr de aproximativ 1,5 milioane de români. Salariul minim pe economie  va creşte de la 1 ianuarie 2020 pentru o mare parte dintre angajaţi.

Salarii 2020. Care va fi minimul pe economie de la 1 ianuarie

​Guvernul a aprobat majorarea salariului minim de la 2.080 de lei la 2.230 de lei/lună, începând de la 1 ianuarie 2020, ceea ce reprezintă o creştere de 7,2% faţă de luna decembrie 2019. Tariful orar pentru un program complet de lucru de 167,333 ore va creşte anul viitor de la 12,43 lei la 13,327 lei.

Actul normativ prevede şi faptul că, începând de anul viitor, pentru persoanele încadrate pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în care nu sunt incluse şi sporurile şi alte adaosuri, se menţine la 2.350 lei lunar.

Ministerul precizează că nivelul salariului de bază minim brut a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali, fiind organizate două şedinţe ale Consiliului Naţional Tripartit, în 26.11.2019 şi în 03.12.2019, şi dezbătut în Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în 09.12.2019.

Salarii 2020. Ce efecte va avea creșterea salariului minim pe economie

Guvernul spune că majorarea salariului minim de la 2.080 de lei, la 2.230 de lei va avea efecte pozitive asupra creșterii economice prin stimularea ocupării, creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor și reducerii muncii la negru.

De asemenea, creșterea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2020 va avea ca efect și creşterea bazei de calcul al CAS în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente/drepturi de proprietate intelectuală, întrucât venitul la care contribuabilii plătesc contribuţia de 25% trebuie să fie cel puţin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară în anul 2020.

”Este datoria noastră să sprijinim angajaţii cu venituri reduse, iar prin majorarea salariului minim facem acest lucru. În acelaşi timp, decizia asupra procentului cu care va creşte salariul minim trebuie să fie cumpătată şi realistă, astfel încât să asigurăm şi menţinerea echilibrului economic. Creşterea salariului minim brut are impact pozitiv asupra grupului ţintă căruia i se adresează, însă este necesar ca orice modificare să ţină cont de economia reală, mai ales după o perioadă de creşteri succesive accelerate. Majorarea aprobată astăzi de Guvern este una responsabilă, iar decizia a fost luată în urma consultării partenerilor sociali şi pe baza unor calcule care au implicat toate cifrele şi analizele pe care le-am putut accesa din sistemul public”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Citește și: ZILE LIBERE 2020. CÂTE MINIVACANȚE AR PUTEA AVEA ROMÂNII ANUL VIITOR

Salarii 2020. Ce prevede actul normativ privind majorarea salariului minim pe economie

„Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completărileulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră.

Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabilește la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră”, se arată în Hotărârea de Guvern.