Salvamontiştii recuperează un turist accidentat la Lacul Capra. Trei persoane epuizate fizic sunt căutate

Publicat: 31/08/2019 | 22:27

Salvamontiştii din Sibiu și Argeș intervin pentru recuperarea unui turist accidentat la Lacul Capra. Apoi, ei vor trebui să plece spre Vârful Piscul, în căutarea a trei persoane epuizate.fizic.

Potrivit Salvamont Sibiu, un turist în vârstă de 36 de ani a suferit o entorsă pe traseul Moldoveanu – Bâlea Lac și a sunat la Salvamont pentru a cere ajutor.

Salvamontiştii din Sibiu și Argeș i-au dat primul ajutor și îl duc la Bâlea Lac, de unde va fi îndrumat la UPU.

De asemenea, salvamontiștii anunță că după ce turistul va fi predat, vor pleca spre Vârful Piscul, după un grup de trei persoane epuizate fizic.