Sancțiuni dure date de Comisiile FRF după incidentele de la Universitatea – FC Botoșani!

Publicat: 13/05/2021 | 11:49

Incidentele de la Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci disputat în Bănie în cadrul rundei cu numărul 7 din play-off-ul Ligii 1 și câștigat de moldoveni cu 3-2, au fost sancționate de comisiile abilitate ale Federației Române de Fotbal (FRF).

În speță, Comisia de Disciplină din cadrul FRF l-a suspendat pe fostul internaţional Silvian Cristescu, oficial al clubului Universitatea Craiova, pentru patru luni şi l-a amendat cu 14.000 de lei în urma incidentelor de la meciul cu FC Botoşani. Vă reamintim că în timpul jocului fosta „glorie” a Băniei a coborât de la loje pentu a se război cu cei aflați pe  banca de rezerve a moldovenilor, fiind luat pe sus de forțele de ordine și evacuat din stadion.

Totodată, masorul Aurel Tufan a fost sancţionat cu o suspendare pentru două luni şi amendat cu 13.600 de lei.

După cum bine știți, nici pe teren nu a fost liniște, iar cei eliminați și-au aflat sancțiunile. Căpitanul olteilor, Nicuşor Bancu, a primit o suspendare de trei etape şi a fost amendat cu 7.000 de lei. La rțndul lor, trimiși mai devreme la cabine după ce au primit câte două galbene Alexandru Ţigănaşu (FC Botoşani) şi Bogdan Vătăjelu (U Craiova) au primit câte o etapă de suspendat şi o penalitate sportivă de câte 740 de lei.

Acuze nejustificate din partea oltenilor către moldoveni!       

Rivalitatea dintre cele două echipe, U Craiova şi FC Botoșani, a fost dusă la extrem duminică seară de olteni. Totul a plecat de la dorința botoșănenilor de a-și apăra corect șansele, cum au făcut-o de fiecare dată în fața „juveților”, care încă din tur i-au acuzat pe jucătorii FC că sunt „sclavii” FCSB. Asta deși în meciurile oficiale „Universitatea” are 18 eșecuri în 24 de partide, față de 15 ale FC Botoșani cu „roș-albaștrii” în 20 de meciuri.
Silvian Cristescu, fosta „glorie” a Băniei, a fost surprins de televiziuni sărind la bătaie la cei aflați pe banca de rezerve a FC Botoşani, olteanul fiind evacuat de forțele de ordine. La aceasta s-au adăugat înjurăturile primite pe tot parcursul meciului de Croitoru și ai lui, toate găsindu-și în cele din urmă „răsplata” în rezultatul final: Universitatea-FC Botoşani 2-3.