Scandal de amploare în Iaşi! Mai mulţi tineri s-au bătut cu săbii după un meci de fotbal!

De: Cancan
Publicat: 12/05/2013 | 13:05

Potrivit poliţiştilor ieşeni, conflictul, în care au fost implicate cinci persoane, a izbucnit după un meci de fotbal desfăşurat, sâmbătă seară, pe un teren de sport din municipiul Iaşi.

Astfel, un tânăr de 28 de ani a lovit cu palma un jucător al echipei adverse, acesta din urmă chemând în ajutor trei prieteni. Cei trei l-au lovit cu pumnii şi picioarele atât pe tânărul respectiv, cât şi pe altul de 16 ani, care a sărit să-l apere.

Totodată, cei doi au fost atacaţi cu o sabie, fiind răniţi uşor. Ulterior, cele două victime au mers la imobilul unde locuiesc cei trei agresori, spărgând geamurile de la scara blocului, informează Mediafax.

Un asistent medical care trecea prin zonă şi a observat că cei doi tineri sunt plini de sânge a sunat la numărul de urgenţe 112, la faţa locului sosind un echipaj SMURD.

Victimele au fost transportate la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, iar potrivit medicilor, sunt în afara oricărui pericol.

Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele celor cinci tineri implicaţi în conflict, pentru ultraj contra bunelor moravuri, lovire şi distrugere.

Ionut Chiperi