Scandal de proporții la spitalul din Ploiești. A fost nevoie de intervenția jandarmilor

Publicat: 30/11/2020 | 10:32

A fost scandal duminică seara la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Rudele unui pacient internat au devenit violente. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale și a jandarmilor, iar scandalagii s-au ales cu amenzi.

Rudele unui pacient de 54 de ani au devenit violente și au făcut scandal la Spitalul Județean de Urgență. O ambulanță a fost avariată de o piatră aruncată de un tânăr, care acum are dosar penal. (CITEȘTE ȘI: SCANDALUL „AMOR ÎN SECȚIA DE LA ATI” S-A TERMINAT. CE DECIZIE A LUAT COMISIA DE DISCIPLINĂ)

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai multe persoane s-ar manifesta zgomotos în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar una dintre acestea a aruncat cu o piatră într-una dintre ambulanţele din curtea unităţii medicale, relatează Agerpres.

Amenzi în valoare de 15.000 de lei

„Poliţiştii, împreună cu jandarmi şi reprezentaţi din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că mai multe persoane, fiind aparţinători ai unui bărbat de 54 de ani, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, tulbură liniştea şi ordinea publică. De asemenea, un tânăr ar fi aruncat cu o piatră în momentul manifestărilor şi ar fi lovit una dintre ambulanţele parcate în curtea spitalului”, precizează sursa citată.

În urma incidentului autoritățile au aplicate 5 sancţiuni la Legea 61/1991 şi 10 sancţiuni la Legea 55/2020 în valoare de 15.000 de lei, în cauză fiind întocmit şi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. (VEZI ȘI: SCANDAL ÎN SPITALUL DE BOLI INFECŢIOASE CRAIOVA! MAI MULȚI RROMI AU SPART UȘILE CLINICII, CÂND AU AFLAT CĂ VOR FI INTERNAŢI PENTRU CĂ ERAU POZITIVI COVID 19)

În prezent, cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale în consecinţă.