Scandal! Două vedete Antena 1 și-au aruncat vorbe grele în timp ce erau filmate

De: Cancan
Publicat: 20/10/2018 | 10:09

Premiul de 100.000 de euro de la “Ultimul trib” i-a ambiționat la maximum pe concurenți. Daniela Curdu și Sorana, fosta componentă a trupei ASIA, se află într-un război deschis. Fosta asistentă a lui Dan Capatos s-a accidentat în cadrul unei probe, când a suferit o luxație la mână.

În prezent, Daniela Crudu refuză să mănânce ceea ce gătește Sorana. De partea cealaltă, cântăreața nu o mai menajează absolut deloc pe frumoasa brunetă. Astfel că în echipa Lemurilor situația este mai mult decât tensionată. Motiv pentru care Paula Chirilă, membră a Lemurilor, este dezamăgită de colegii din echipa sa.

“Abia de aici începe să fie personal. Când începem să argumentăm nominalizările la duel cu nişte lucruri care nici măcar nu sunt palpabile. Că nu sunt palpabile…nu am un potenţiometru în fund care arată cât de implicată am fost. Pentru mine este foarte interesant ce se întâmplă aici că mă ajută să descopăr lumea şi oamenii şi în alte moduri decât am făcut-o până acum. Şi cu mâncarea, şi cu dormitul şi cu dorinţa de a câştiga bani…totul este împins la limită, omul aici este în permanentă criză”, au fost cuvintele Paulei atunci când a descris situaţia echipei sale.

Dorian Popa, la rândul său accidentat!

Altfel, accidentările sunt la ordinea zilei în cadrul emisiunii “Ultimul trib”. Dorian Popa a părăsit deja show-ul după ce s-a confruntat cu probleme de ordin fizic.

„Accidentarea a avut loc aici în momentul în care osul a ieşit aşa în afară. Mă bucur că nu a perforat pielea aici. Plecăm sigur, da? Eu sunt gata în 10 minuţele. Cam aşa arată picioruşul cu atela pusă, avem cârjele gata aici şi din câte ştiu în aeroport o să ne aştepte asistenţă care o să mă ajute pe parcursul zborurilor”, explica Dorian, înainte să părăsească Ultimul Trib.