Scandalos! Ce scrie presa internațională despre moartea cântăreței Anca Pop

De: Cancan
Publicat: 19/12/2018 | 15:01

Moartea artistei Anca Pop a șocat nu numai oamenii din România, ci a stârnit și reacții în plan internațional. În acest moment este deschisă o anchetă în urma căreia vor fi stabilite toate circumstanțele care au dus la moartea artistei, numai că – până atunci – apar informații uluitoare în presa internațională. 

The Independent oferă informații despre Anca Pop și despre viața ei – amintind și de faptul că ea, împreună cu familia, a fugit din țară în anul 1984, reușind să se stabilească în Canada. Familia a revenit în țară după căderea regimului Ceaușescu, iar Anca Pop, notează jurnaliștii de la The Independent, a recunoscut că avea o relație cu o altă femeie.

Și jurnaliștii de la Daily Mail au scris despre moartea fulgerătoare a Ancăi Pop, oferind și detalii despre viața sa personală, iar pe Facebook au apărut foarte multe mesaje prin care prietenii ei virtuali își exprimau regretul pentru dispariția fulgerătoare a vedetei.

Cum a fost descoperită

Poliția de Frontieră a fost aceea care a zărit mașina căzută în Dunăre. „Poliţiştii de frontieră mehedinţeni, în timp ce se aflau în misiune de patrulare-cercetare a zonei de responsabilitate, au observat în dreptul kilometrului fluvial 993 din localitatea Sviniţa un autoturism căzut în apele fluviului Dunărea. Poliţia de Frontieră a luat imediat masura înştiinţării Inspectoratului de Urgenţă, a Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi a căptăniei Orşova, pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, a precizat Corina Moraru, Politia de Frontieră.

Anca Pop a colaborat cu Goran Bregovic

Născută pe 22 octombrie 1984 la Moldova Nouă, Anca Pop și-a lansat primul album pe 12 iulie 2017 în Japonia. Acesta include piese precum „Free Love”, „Super Cool”, „Ring Around”, „Loco Poco” și „Ederlezi”.

În 2008 a colaborat cu Goran Bregovic pe albumul Champagne for Gypsies pentru care a scris două dintre piese. La data de 27 iulie 2015, a lansat o altă versiune al videoclipului piesei „Free Love”, exclusiv pentru revista Playboy, de asemenea a apărut pe coperta revistei respective în numărul lunilor iulie-august.
Anca Pop a murit înecată în Dunăre, iar o anchetă este în curs de desfășurare