Scenariu de film! Care este povestea unui mercenar din armata privată a lui Putin, luat prizonier de ucraineni

Publicat: 01/03/2022 | 17:04

Dramele provocate de război sunt cutremurătoare! Sute de morți, atât în rândul civililor cât și al soldaților, copii uciși, clădiri distruse, mii de refugiați, toate aceste orori întâmplându-se chiar la granița cu România. 

Recent, “Unian”, una dintre cele mai cunoscute agenţii de ştiri din Ucraina, a publicat o înregistrare video cu ​un mercenar din aşa-zisă armata privată al lui Vladimir Putin, “Wagner”. Povestea spusă de acesta este absolut uluitoare!

Membrul grupării “Wagner” confirmă că anterior a luptat în Siria, unde primea 60 de dolari pe zi. “Plata” în Ucraina a fost însă mult mai modestă: 2% din “onorariul lunar” de 56 de mii de ruble. La cursul oficial din acest moment, această sumă este echivalentul a aproximativ 309 de euro.

Mai jos prezentăm dialogul tradus din limba rusă, dintre prizonierul rus şi un soldat ucrainean.

–  Cât plătesc într-o zi în Siria? 60 de dolari pe zi?
–  Da.
–  Cât ai fost acolo? Cinci luni
–  Cinci luni, da
–  Cât ai adus acasă?
–  Totul a fost transferat pe card, acasă.
–  Ce, nu ai calculat pe urmă cât ai câştigat în total?
–  În jur de 800 de mii.
–  Aici, în Ucraina, cât îţi plăteşte?
–  2% din onorariu.
–  Ce onorariu ai?
–  56 de mii.
–  56 de mii de ruble într-o lună este onorariul tău?
–  Da, într-o lună.
–  Este onorariul tău în calitate de comandant de secţie? Şi cât primeşte pentru că te afli aici, în Ucraina?
–  Aceste 2% în fiecare 24 de ore.

În aceeaşi înregistrare video, bărbatul povesteşte despre leziunile sale şi atitudinea soldaţilor ucraineni. Spre finalul conversaţiei, acesta foloseşte un calificativ nepublicabil la adresa preşedintelui Vladimir Putin şi spune că “nu a găsit naziştii în Ucraina”, aşa cum insistă Kremlinul în explicaţiile sale privind pretinsa necesitate a acestui război.

–  Ai câştigat bani pe sângele nostru?
–  (tace).
–  Ce leziuni ai?
–  Fractură de picior, cinci răni de glont. Piciorul nu funcţionează deloc. Şi piciorul drept e fracturat.
–  Tu ai înţeles cevaîn aceasta noapte?
–  Desigur.
–  Cine este Putin?
–  *** (cuvânt cenzurat în limba rusă)
–  Spune direct, nu aud.
–  *** (cuvânt cenzurat în limba rusă)
–  Eşti sigur de asta?
–  Sunt sigur de asta.
–  În Ucraina sunt nazişti?
–   Nu. Spun că, dimpotrivă, au avut o atitudine omenească.
– Şi va fi aşa. Eu chiar şi cu aceste emoţii nici cu degetul nu te ating. Şi toţi vor avea o atitudine omenească. Doar ca să înţelegi cine e Putin.
–  Da, când ieri ne-au preluat, au avut o atitudine omenească.

Ce este Grupul Wagner, armata privată a lui Putin, care l-ar avea ca țintă pe Volodimir Zelenski

Mercenari din Grupul Wagner, armata privată a lui Vladimir Putin, ar fi desfășurați în Ucraina cu misiunea de a-l elimina pe președintele Volodimir Zelenski și a pregăti terenul ca Moscova să preia controlul, scrie The Times.

Grupul Wagner este cunoscut ca armata privată a lui Vladimir Putin, implicată, de-a lungul timpului în conflicte din Ucraina, Siria şi în zona Africii. Grup Wagner este considerat a fi cea mai mare companie militară privată din lume.

Ideea creării unei armate de mercenari în Rusia a apărut după războiul din Afganistan, care a cauzat pierderi mari Armatei Roşii. Suferinţele familiilor care şi-au pierdut fii şi soţi în război au avut un impact major asupra societăţii ruse. O armată privată avea avantajul că pierderile acesteia nu intrau în statisticile oficiale, scrie Rador.

Primul indiciu că liderii din Rusia doreau înfiinţarea unei forţe militare private, datează din anul 2012. În acel an, în aprilie preşedintele Vladimir Putin a declarat că o astfel de forţă „este un instrument pentru realizarea intereselor naţionale fără implicarea directă a statului”. La acea vreme se lua în calcul legalizarea societăţilor comerciale militare, însă acest proiect a eşuat din cauza opoziţiei armatei şi a serviciilor secrete, care se temeau să-şi piardă poziţiile sale de monopol. În aceste condiţii s-a decis ca Grupul Wagner să acţioneze clandestin, în felul acesta neputând fi deranjat de sistemul judiciar controlat politic, dar totuşi entitatea nu poate deveni independentă de deciziile de la Kremlin.

Fondatorul și comandantul militar al Grupului Wagner este Dmitri Utkin, un fost ofițer rus de informații militare (GRU), al cărui nume de cod era „Wagner”.

Sursa foto: Captura Twiterr