Scenariu incredibil! Doi hoți au sunat la Poliție pentru a primi ajutor să care lucrurile din casa pe care o jefuiau

Publicat: 06/01/2023 | 07:32
Mașină de poliție. Sursă foto: Pixabay

Un scenariu greu de crezut, dar adevărat. Doi hoți au sunat la Poliție pentru a primi ajutor să mute lucrurile din casa pe care o jefuiseră. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar ce a urmat este evident. Cei doi hoți au fost reținuți, cu toate acestea povestea lor este una inedită.

Întreaga întâmplare a avut loc în Florida. Polițiștii au primit un apel la numărul 911, însă nimeni nu vorbea. Așa că oamenii legii au plecat imediat la adresa de unde se făcuse apelul pentru a vedea ce se întâmplă. Atunci când au ajuns la adresă, polițiștii au crezut că locuința este goală. Însă, în cele din urmă au descoperit o ușă descuiată și au intrat.

În interiorul locuinței îi așteptau Martin Gonzalez-Garcia, în vârstă de 23 de ani, și Ashializ Roldan-Oscasio, în vârstă de 22 de ani. Tânăra fusese cea care făcuse apelul, iar polițiștii l-au recunoscut pe iubitul ei ca fiind suspectul unui alt jaf produs chiar în aceeași zi. Inițial, cei doi le-au mărturisit polițiștilor că au intrat în casă din cauza frigului. Au susținut că voiau să se încălzească și nu aveau unde să se ducă. Însă, povestea s-a schimbat rapid.

(CITEȘTE ȘI: INCREDIBIL! CUM AU FOST FURATE 5 MAȘINI DE LUX DE 800.000 DE EURO ÎN MAI PUȚIN DE UN MINUT. CE METODĂ AU FOLOSIT HOȚII)

Cei mai sinceri hoți

După ce polițiștii le-au pus câteva întrebări, cei doi tineri au recunoscut că au intrat în casă pentru a fura. Mai mult, aceștia au mărturisit că intenționau să vândă bunurile găsite și mai apoi să plece la aeroport pentru a petrece weekendul în New York.

Însă, ce i-a surprins cu adevărat pe polițiști au fost mărturisirile tinerei. Aceasta le-a spus că ea fost cea care a sunat la 911. Se pare că își dorea ca polițiștii să o ajute să care toate bunurile furate.

„Polițiști i-au ajutat cu bunurile lor și i-au dus cu mașina, dar nu a fost până la aeroport… a fost la Polk Pokey. Și sunt bineveniți să stea acolo tot weekendul. Oricum, Polk Pokey este mult mai bun decât New York.”, a transmis biroul șerifului într-o postare pe Facebook.

(VEZI ȘI: S-A DAT ALARMA ÎN BUCUREȘTI! POLIȚIA ESTE ÎN ALERTĂ, DUPĂ CE O GAȘCĂ DE HOȚI A ÎNCEPUT SĂ SPARGĂ CASE)