Scene de gelozie la Survivor All Stars! Ana Porgras, deranjată de apropierea dintre Zanni și Duli: „Am simțit nevoia să mă dau la o parte”

Publicat: 03/04/2024 | 20:29
Ana Porgras, Zanni și Alexandra Duli / Foto: Captură Video

Spiritele se încing la Survivor All Stars! Andrei Ciobanu spune lucrurilor pe nume, după ce a văzut anumite schimbări în tabăra Faimoșilor. Concurentul este de părere că Ana Porgras se simte deranjată de apropierea dintre Zanni și Alexandra Duli, lucru care o afectează pe faimoasă și pe traseu. Acesta consideră că până și Ștefania Stănilă preia stările negative ale Anei, căci cele două foste sportive petrec foarte mult timp împreună. Ce spune Zanni despre gesturile de gelozie ale Anei Porgras?

Zanni și Alexandra Duli au avut câteva schimburi de replici siropoase, stârnind astfel reacții ale unor concurenți. Spre exemplu, Andrei Ciobanu a decis să dea cărțile pe față în legătură cu acest subiect și să spună că pe Ana Porgras o deranjează apropierea dintre Zannidache și Duli.

Cum îi afectează pe faimoși apropierea dintre Zanni și Duli

În opinia lui, nu aceasta ar fi principala problemă, ci că fosta sportivă nu dă tot ce poate pe traseele din jungla dominicană când vede că Zanni râde cu războinica. Și asta nu e tot! Ciobanu crede că și Ștefania Stănilă este afectată de stările Anei, căci petrec mult timp împreună.

CITEȘTE ȘI: ZANNI, PUS LA ZID DE RIVALI LA SURVIVOR ALL STARS. CE STRATEGIE AR FI FĂCUT FAIMOSUL, SĂ NU O PIARDĂ PE ANA PORGRAS: „NU A RESPECTAT CEEA CE A SPUS”

„Aștept chestia asta cu veteranii. Normal, voi ați fost și voi patru sunteți foarte uniți. Numai când văd că din nucleul ăsta, oameni cedează. Și am observat că la Ana Pogras, în ultimele dăți când intră pe traseu, are foarte multe căderi și are foarte multe momente când oricum nu-i pasă. Competiția asta uneori nu este despre cum se potrivește.

E despre cum se nimerește. Și în momentul de față, nu se mai iau în considerare calitățile sportive. Poți să ai un declin, poți să ai mai multe zile proaste. Nu contează lucrul ăsta, contează să-ți observi în echipă aliați”, este de părere faimosul.

CITEȘTE ȘI: PRIMA RELAŢIE OFICIALIZATĂ LA SURVIVOR ROMÂNIA?! CUM S-A DAT DE GOL ZANNI: „PENTRU MINE, AR FI FOST NAŞPA SĂ VINĂ UNUL, SĂ O PUPE…”

Andrei Ciobanu i-a spus ce crede și lui Zanni.

„Ana Porgras chiar din momentul în care ai făcut glumele alea cu Duli, când Duli te-a pupat pe tine și după aia i-ai dat trandafirul și s-a creat, așa, o mică chestie, Ana Porgras a cedat. Probabil că ține la tine, dar psihic ea a cedat total”, mai spune faimosul.

Pe de altă parte, TJ Miles crede că Zanni o protejează pe Ana Porgras doar pentru că-și face datoria de bărbat, nicidecum că ar fi ceva între ei doi.

„Ce a fost în trecut, a fost. A trecut peste. Dar el o protejează pe Ana pentru că este bărbat. O ajută cu strategiile, o ridică când cade. Dar să fiu sincer, nu știu cum e pentru Zanni, dar cum cred eu că e, când o femeie sau un jucător psihic și un jucător aduce puncte, veteran sau neveteran, automat respectul la omul care poți să depinzi de el și să aducă puncte, o să ia locul veteranului”, spune și TJ Miles.

Ce spune Ana Pogras despre apropierile dintre Zanni și Alexandra Duli

Ana Porgras crede că există o apropiere între Zanni și Duli, pe care ea a observat-o de-a lungul jocurilor. Faimoasa spune că războinica s-a băgat în seamă, iar ea a simțit nevoia să se dea la o parte, căci a fost deranjată de unele gesturi ale lor. Mai mult decât atât, Ana Porgras recunoaște că abia așteaptă momentul unificării, pentru a vedea atunci cum stau lucrurile, de fapt.

„Eu am văzut și dintr-o parte și din cealaltă că se bagă în seamă la joc. Am văzut-o pe Duli că tot vine pe lângă, dar l-am văzut și pe Zanni rămânând în urmă la banca lor. Apropierea lui cu Duli a fost un pic deranjată, iar eu am simțit nevoia să mă dau puțin la o parte.

Nu pot să vorbesc despre asta. Nu pot să zic nimic că o se interpreteze greșit și nu e ok. Abia aștept momentul unificării și Doamne ajută să-l prind. Să văd exact despre ce e vorba. Că așa, ce vedem noi la joc, nu pot să observ mare lucru”, a explicat Ana Porgras.