Scene de groază s-au petrecut într-un centru social din Ploiești. Un bărbat a fost bătut cu bestialitate și înjunghiat

Publicat: 26/03/2021 | 16:19

Scene de groază s-au petrecut într-un centru social din Ploiești, între doi beneficiari care primiseră loc în adăpostul de noapte.

Unul dintre ei, în vârstă de 47 de ani, cunoscut drept un personaj violent, potrivit martorilor, ar fi declanșat un scandal monstru cu reprezentanții centrului. Bărbatul era în stare de ebrietate.

Celălalt bărbat de 41 de ani a intervenit să aplaneze conflictul, dar a ajuns victimă. Agresorul l-a luat la bătaie și ulterior l-a înjunghiat în picior cu un cuțit. Bărbatul a fost trasnportat la spital, iar agresorul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

„Polițiștii au fost mobilizați la fața locului, unde au identificat cele două persoane implicate. Din cercetări a reieșit faptul că, în urma unor discuții în contradictoriu, un bărbat în vârstă de 47 de ani l-ar fi lovit pe cel de-al doilea cu un obiect tăietor- înțepător în membrul inferior.

A fost solicitată o ambulanță, care a acordat îngrijiri medicale victimei. Ulterior, bărbatul de 41 de ani a fost transportat la spital. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acesta urmează să fie prezentat, cu propunere legală, Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești„, a transmis purtatorul de cuvânt al IPJ Prahova.