Scene terifiante în parcarea unui mall din Sibiu. Un copil de 12 ani a fost înjunghiat în urma unui conflict

Publicat: 06/09/2021 | 20:18

Scene greu de digerat au avut loc în parcarea unui centru comercial din Sibiu. Un copil în vârstă de 12 ani a fost înjunghiat în urma unui conflict la care au luat parte peste 20 de persoane. Oamenii legii fac cercetări în acest caz.

În data de 6 septembrie, în cursul după-amiezii, un conflict a avut loc în parcarea unui centru comercial din Sibiu. Este vorba despre centrul din Șelimbăr, unde peste 20 de persoane au luat parte la conflict, în urma căruia un copil de 12 ani a fost înjunghiat. Minorul a fost transportat la o unitate spitalicească. Mai mult decât atât, după-amiază, după orele 17:00, accesul în parcare a fost restricționat, pentru a se face cercetări. Incidentul a avut loc în jurul orei 14:00, când Poliția Sibiu a primit un apel prin care era sesizat un scandal într-o parcare. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliţie, jandarmi şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale, arată Adevărul.ro.

Un conflict a izbucnit între mai multe persoane din Blăjel și Brateiu, pe fondul unor probleme mai vechi, iar în urma acestuia un minor de 12 ani s-a ales cu multiple plăgi înjunghiate.

„Persoanele implicate în acest conflict au fost identificate şi sunt conduse la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu pentru audiere. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au stat la baza acestui conflict, urmând a fi luate măsurile legale conform competenţei”, a menţionat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Incident Dolj: un tânăr a fost înjunghiat pe stradă de un adolescent de 15 ani

Un adolescent de 15 ani din municipiul Băileşti, judeţul Dolj, a recurs la un gest extrem și în cadrul unui conflict spontan l-a junghiat de mai multe ori pe un tânăr de aceeași vârstă. Agresorul se află acum în custodia autorităților și urmează să fie prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au stabilit faptul că în cursul serii trecute, în timp ce se afla pe o strada din localitate, între acesta şi un alt adolescent, de aceeaşi vârstă, a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia cel din urma i-ar fi aplicat lovituri cu un obiect tăietor-înţepător. La nivelul Poliţiei Municipiului Băileşti s-a constituit un colectiv de lucru, în vederea depistării adolescentului bănuit de comiterea faptei şi stabilirii întregii situaţii de fapt. Adolescentul a fost depistat la scurt timp pe raza municipiului Băileşti şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări”, informează IPJ Dolj.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Cercetările în dosar sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti. În cursul zilei de marţi, adolescentul urmează să fie prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Sursă foto: Pixabay