Școala începe în câteva zile, iar sălile de curs sunt un adevărat șantier! Mii de elevi din Sectorul 6 al Capitalei vor învăţa în containere modulare

Publicat: 10/09/2020 | 17:29

Deși noul an școlar începe peste câteva zile, cinci școli din Sectorul 6 al Capitalei sunt un adevărat șantier. Elevii nu se vor putea întoarce la școală conform scenariului galben. Dacă sălile de curs sunt indisponibile copii au să învețe în containere modulare.

Cele cinci unităţi de învăţământ aflate în cartierul Drumul Taberei – Şcoala ”Adrian Păunescu”, Şcoala ”Sfântul Andrei”, Şcoala 176 ”Sfinţii Constantin şi Elena”, precum şi Şcolile 59 şi 197 – sunt, în prezent, şantiere în lucru, pline de schele şi muncitori. (CITEȘTE ȘI: RAED ARAFAT ÎI AVERTIZEAZĂ PE ELEVII CARE NU VOR RESPECTA REGULILE. LA CE SĂ SE AȘTEPTE CEI CARE NU POARTĂ MASCĂ)

Din cauza acestor lucrări care au fost începute tardiv, mii de elevi trebuie să învețe în containere modulare și ele insuficiente. Containărele sunt mai mici decât o sală de clasă, iar respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 devin mai greu de aplicat, distanțarea socială fiind aproape imposibilă.

Lucrările la toate cele cinci unităţi de învăţământ au început abia la sfârşitul lunii iulie, deși contractul a fost atribuit firmei executante încă din toamna anului trecut. Mai mult, profesori, părinţi şi copii au aflat abia de o săptămână că în curţile şcolilor vor fi instalate containere modulare.

Proiect european

Reparațiile la cele cinci școli fac parte dintr-un proiect al Primăriei Sectorului 6 ce se derulează încă din 2018 și este finanţat printr-un grant al Comisiei Europene, în valoare totală de peste 40 de milioane de euro. (VEZI ȘI: CE INTERDICȚII VOR AVEA ELEVII ÎN NOUL AN ȘCOLAR. CARE SUNT REGULILE)

Proiectul implică reabilitarea termică şi energetică a douăsprezece unităţi de învăţământ din Sectorul 6 al Capitalei, în total, dar şi construirea a trei grădiniţe noi şi cinci after-school-uri, potrivit libertatea.ro.

Este vorba de clădiri care vor funcţiona pe aşa-numitul principiu NZEB (Nearly Zero Energy Buildings – consum de energie aproape de zero), principiu care, în baza unei directive europene a cărei implementare s-a tot amânat în România, va trebui aplicat, în viitor, tutoror clădirilor publice”, a declarat şeful Direcţiei de Investiţii din Primăria Sectorului 6, Iulian Gheorghe, potrivit sursei citate.