Scriitorul Mircea Ţuglea a murit înecat

De: Cancan
Publicat: 20/08/2017 | 11:25

Poetul Mircea Ţuglea a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 43 de ani. Scriitorul a murit înecat în apele Mării Negre. Potrivit martorilor, acesta se îndepărtase de mal, după geamandură, iar la un moment dat a început să facă gesturi disperate către cei aflaţi pe plajă. Salvamarii au intervenit, însă era deja prea târziu. Manevrele de resuscitare s-au dovedit a fi în zadar.

Decesul a fost declarat puţin după ora 17:00.

Anunţul morţii scriitorului a fost făcut pe Facebook: ”Mircea Tuglea a plecat la ceruri astăzi, sub ochii mei, fără să-şi ia rămas bun. După ce a fost adus din mare, mâinile lui iubite, cu cele mai albe, mai minunate şi mai lungi degete, care creau lumi pe tastatură, erau îngheţate”. / ”Dumnezeu sa te ierte, unchiul meu! Marea a fost necruţătoare cu tine si te-a luat de langa familia ta mult prea devreme… Cand stau si ma gandesc cat bine ai adus tu prin invataturile oferite elevilor tai, ma gandesc ca in locul oamenilor ca tine, ar trbuii sa fie luati oamenii ca mine de pe pamant”.

Pe plajă era arborat steagul galben.

Soţia acestuia a scris un mesaj emoţionat pe Facebook, la câteva ore după ce şi-a pierdut soţul pe care l-a iubit atât de mult:Mircea Tuglea a plecat la ceruri astăzi, sub ochii mei, fără să-şi ia rămas bun. După ce a fost adus din mare, mâinile lui iubite, cu cele mai albe, mai minunate şi mai lungi degete, care creau lumi pe tastatură, erau îngheţate. Viaţa mea a fost un miracol timp de 19 ani alături de el, m-am simţit în fiecare zi „mireasa lui mieroasă”, cum îmi spunea şi l-am iubit din toată inima, fiindcă nu puteai să nu-l iubeşti.

În ultima zi a vieţii lui pe pământ a scris, e ceea ce i-a plăcut cel mai mult. I-a trimis redactorei de la Polirom, editura la care îi va apărea romanul „Grazia” varianta finală, „fără modificări consistente, doar cu corectarea unor repetiţii deranjante”, şi-a actualizat cu atenţie prezentarea de autor de la începutul cărţii, coperta era gata de ieri, contractul semnat de acum câteva săptămâni. Emoţiile lui mi-au părut cumva cele ale aşteptării unui copil, de altfel, pe coperta pe care si-a dorit-o, apare chipul unei fetiţe. Ultimul lui mesaj a fost: „A, şi chestia cu care se încheie textul: „[de la început]” este doar pentru orientarea lecturii dvs. – nu va apărea în carte.”Odihneşte-te în pace, iubitul meu!”.