Scrisoarea cutremurătoare publicată de fiul lui Andrei Gheorghe: „Am murit ca să muriți voi de ciudă că n-o să aflați niciodată dacă a fost supradoză sau nu!”

Publicat: 31/03/2018 | 13:00

Sătul de speculațiile legate de moartea lui Andrei Gheorghe, fiul vitreg al omului de radio, a postat o scrisoare pe Facebook. Deși este un text scris de el, conține multe dintre expresiile folosite de tatăl său. Mesajul îi vizează pe toți cei care l-au cunoscut pe celebrul jurnalist.

Maximilian a scris un text în numele lui Andrei Gheorghe, în care îi ceartă pe toți cei care au vorbit sau au scris despre tatăl său. El îi atacă mai ales pe cei care acum îl plâng pe omul de radio, dar care înainte nu aveau cuvinte de laudă la adresa lui.

„Am plecat, băi, scârnăviilor! Nu, băi, idioţilor, nu mi-am înscenat moartea. Am murit ca să muriţi voi de ciudă că n-o să aflaţi niciodată dac-a fost sau nu supradoză. A fost supradoză de viaţă, băi, imbecililor! Viermi de pământ ce sunteţi, îngrămădiri de incertitudini şi erori, lepădături ale universului! Pupa-ţi-aş tălpile tale, Pascal, că bine le-ai zis! Aaaaah, faceţi 13-14 că nu ştiţi cine e Pascal, nu ştiţi cine e Dostoievski, nu ştiţi cine e Bukowski? Dar ştiţi să măbociţi mioritic, că ce băiat bun era arogantu’ şi infatuatu’ ăla, unicul şi supremul om de radio şi TV. Halal să-ţi fie, naţiune de bocitoare!

Unde decedaţii mă-sii eraţi, când aveam nevoie de voi, băi, Adriane, băi, Dane, băi, Sorine, băi, Dinule (cu tine mă socotesc, curând)? Ai dracu’ cu corul vostru de bocitoare! Cum v-aţi găsit voi, dintr-o dată, în dressing room, chiloţii ăia de care vă trăgeaţi cu mine, artiştilor şi beţivilor, mogulilor şi sărăntocilor, majoretelor şi midinetelor, curvelor şi vagabonzilor, latrinelor şi caporalilor de presă care sunteţi! Cu câtă ură m-aţi iubit şi cu câtă dragoste m-aţi urât, băi, secăturilor? Uite că n-am ieşit la pensie.”, a scris fiul lui Andrei Gheorghe.

„Să fac mișto de sexul îngerilor și s-o caut prin infern pe târfa aia de Beatrice a lu’ Dante”

„Mă autocitez, din memorie: noi, ăştia vechii, dacă ne zgârii puţin, descoperi nişte tipi care cred că, dacă ies la pensie, primesc un ceas. Odată credeam că, după ce termin şcoala, se termină viaţa şi ieşim la pensie. Uite că v-am scos pe voi la pensie, zărghiţilor! M-am dus să trollez dumnezei şi satane, să fac mişto de sexul îngerilor şi s-o caut prin infern, purgatoriu şi paradis pe târfa aia de Beatrice a lu’ Dante. Am trecut la next level.

Îmi fac post de radio cu Elvis, Stephen Hawking şi Iuri Gagarin. Că voiam să mă fac astronaut, când eram mic şi mă numeaţi „rusnac împuţit”, care nu pricepea o iotă româneşte. Băi, rusofobilor care acum mă bociţi! Ortodocşilor şi orto-ipocriţilor sadea, pe Sfântu’ Petru o să-l pun secretară de emisie sau transgender de emisie sau ce vrea el. Important e ca radioul să iasă pizdeţ. Şi-o să iasă, că vă promit că n-or să calce în studio şopârlele solzoase, cu gura plină de bacili pe care voi îi numiţi politicieni. Şi-o să-l invit pe Dumnezeu în emisiune, ca să-i spună camaradul Stephen că e veriga slabă şi să-l dea afară, că noi nu vrem să ne scape de revolta şi de furia care ne mănâncă pe dinăuntru. Chiar credeaţi ce-am spus în interviul ăla?

Ipocriţilor, chiar credeaţi că glumeam când am venit să vă spun că sunteţi proşti? Salutare, naţiune! Mai bociţi mult, zombificaţilor? Vă mai spun o dată: în viaţă ai două opţiuni, să pleci sau să stai. Eu am plecat. Și nu vreau să m-ajungeţi din urmă tot nişte papiţoi semidocţi, hoţi, cocălăriţi, din familii nasoale, cu sânge prost şi rasă proastă. Dacă nu vă permiteţi o moarte deşteaptă, nu puteţi să intraţi cu mine în emisie, pe lumea-ailaltă”, a scris Maximilian.

Angie Voicu