Se dau vouchere de vacanță. Care sunt românii care vor primi

Publicat: 22/03/2022 | 13:53

Guvernul a pus la punct legislaţia cu privire la acordarea tichetelor de vacanţă din acest an. Astfel, instituţiile publice pot începe să le emită, a potrivit declaraţiilor Ministrului Turismului, Daniel Cadariu, într-o conferinţă.

La sfârşitul anului trecut Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

Ţinta reglementării a fost atât asigurarea refacerii capacității de muncă şi creșterea productivității beneficiarilor, cât şi stimularea dezvoltării turismului intern.

CITEŞTE ŞI: CÂT A AJUNS SĂ COSTE UN BARIL DE PETROL. CE SE VA ÎNTÂMPLA CU BENZINA ȘI MOTORINA

Toți salariații încadrați în baza unui contract individual de muncă pot beneficia de vouchere de vacanță, dacă au negociat cu angajatorul acest drept, suma maximă fiind chiar mult mai mare.

Plafonul maxim prevăzut de lege este chiar de aproape 10 ori mai mare în comparație cu cel prevăzut pentru bugetari, adică 6 salarii minime brute.

„Din punctul nostru de vedere, al ministerului, noi ne-am făcut treaba şi încurajez toate instituţiile publice să le emită. Există cadrul legal, există sume prevăzute în buget. De asemenea, încurajez toţi operatorii economici să apeleze la voucherele de vacanţă. Au posibilitatea în limita a şase salarii minime pe economie”, a spus ministrul.

„Pentru aceste sume, operatorii economici nu mai plătesc contribuţii sociale şi pot fi deductibile din impozitul pe profit. Astfel, pot fi fidelizaţi salariaţii şi se poate da un imbold turismului”, a adăugat Cadariu.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan