Se despart primii tați gay din Anglia, după o relație de 32 de ani! Unul dintre ei s-a îndrăgostit de fostul iubit al fiicei lor

Publicat: 18/11/2019 | 14:21

Barrie și Tony Drewitt-Barlow, care au devenit cunoscuți drept primul cuplu de tați homosexuali din Marea Britanie, s-au despărțit după o relație de 32 de ani, după ce unul dintre ei s-a îndrăgostit de fostul iubit al fiicei, potrivit presei britanice.

Barrie Drewitt-Barlow, în vârstă de 50 de ani, a decis să pună capăt relației de 32 de ani cu soțul său, Tony – în vârstă de 55 de ani – după ce s-a îndrăgostit de Scott Hutchison, în vârstă de 25 de ani. Barrie și Tony au fost numiți primii tați gay din Marea Britanie după ce, în 1999, au devenit părinții gemenilor Saffron și Aspen cu ajutorul unei mame surogat. Cei doi bărbați s-au luptat pentru a fi recunoscuți legal, pe certificatele de naștere, drept părinții gemenilor. În 2006, cei doi bărbați au încheiat un parteneriat civil, iar în 2014 s-au căsătorit legal.

Locuiesc împreună

Cei doi, care între timp au divorțat, mai au trei copii – Orlando, în vârstă de 16 ani, și gemenii Jasper și Dallas, în vârstă de 9 ani. În prezent, toți – inclusiv noul iubit  – locuiesc împreună într-o casă din Florida. Barrie a declarat pentru publicația britanică The Sun că ar dori să se căsătorească cu Scott. Scott, care și-a făcut publică orientarea bisexuală, și Saffron au vorbit anterior despre posibilitatea de a avea împreună un copil, cu ajutorul unei mame surogat, și spun că relația dintre ei nu a fost niciodată una sexuală.

Barrie și Tony Drewitt-Barlow au împreună o avere de 40 de milioane de lire sterline (46 de milioane de euro), din diverse afaceri, inclusiv cercetare medicală, având case în Essex, Marea Britanie, și SUA.