Se închid școlile! 3.000 de elevi au fost trimiși marți acasă

Publicat: 22/01/2019 | 20:13

3.000 de elevi au fost trimişi marți acasă, iar miercuri ar putea să nu vină la cursuri. Cinci şcoli, peste 1500 de familii şi o secţie de poliţie din Bucureşti au rămas fără căldură şi fără apă caldă. Avaria RADET durează de aproape 30 de ore. De data aceasta, s-a spart o conductă principală.

Şi, la fel ca în celelalte cazuri, era veche de peste jumătate de secol şi trebuia schimbată acum 27 de ani. Lucru care nu s-a întâmplat, scrie a1.ro.

Anunțul făcut de Inspectoratul Școlar

Școlile din București ar putea să fie închise în următoarele zile, potrivit unei informări transmise în urmă cu puțin timp de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, care a dispus efectuarea zilnică a triajului epidemiologic. De asemenea, acesta a făcut public și alte recomandări, în contextul creşterii numărului de îmbolnăviri de gripă, a declarat pentru Agerpres inspectorul şcolar Marina Manea.

„Dat fiind noile aspecte cu care ne confruntăm, s-a recomandat ca acest triaj să fie realizat cu mai mare grijă şi mai des în acest context. Am transmis astăzi către unităţile de învăţământ o informare cu privire la aceste măsuri care trebuie luate începând de la igienizare, până la verificarea sau observarea elevilor care manifestă simptomele gripei, realizarea acestui triaj zilnic în colectivităţile şcolare, respectarea normelor de igienă personală”, a arătat Marina Manea.

Potrivit acesteia, cursurile se pot suspenda în clasele în care timp de trei zile consecutiv sunt trei cazuri de copii cu viroze sau gripă, dar şi la nivelul şcolilor dacă timp de trei zile consecutiv rata de absenteism din această cauză este de peste 20%.

„În cazul în care se înregistrează focare de infecţie respiratorie sau gripă cu minimum trei cazuri la clasă timp de trei zile consecutive, respectiv o rată de absenteism de peste 20% din efectivul unităţii de învăţământ timp de trei zile consecutiv se pot lua măsuri de suspendare a cursurilor şcolare în clasă, respectiv în unitatea de învăţământ. Această perioadă este stabilită de DSP, nu mai mare însă de cinci zile lucrătoare”, a precizat Manea, potrivit HotNews.

Ea a menţionat că triajul zilnic se realizează de către personalul medical din şcoală, cadrele didactice ajutând prin observaţie şi eventual recomandările pe care le pot face elevilor – de a sta acasă. „Părintele trebuie să respecte în mod evident recomandarea cadrului medical pentru că afectează o întreagă colectivitate”, a mai arătat inspectorul şcolar.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult