Se îngroaşă gluma! ANM a emis avertizare pentru toată ţara! Zonele unde e cod portocaliu de ninsori şi viscol

De: T.S
Publicat: 22/03/2020 | 13:54

ANM a emis o nouă avertizare de vreme instabilă valabil în perioada 22 martie, ora 13 – 25 martie, ora 18. Potrivit meteorologilor temperaturile vor scădea brusc, va ninge, iar vântul va bate puternic.

Astfel, în intervalul menționat, vremea se va răci accentuat în toată țara, devenind treptat deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie. Aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării.

La munte va ninge, în centrul, nordul și nord-estul teritoriului treptat vor predomina ninsorile, iar din a doua parte a nopții de duminică spre luni (22/23 martie) ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare și în restul țării.

Se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în zonele de munte și în regiunilesudice – sud-vestice. Izolat vor fi posibile depuneri de polei.

Vântul va prezenta intensificări, cu viteze în general de 50…60 km/h, mai mari în regiunile sudice – sud-estice și la munte. Local și temporar va fi viscol.