Se întâmplă tot mai multe tragedii în România! Numărul situațiilor de urgență a crescut îngrijorător

De: Cancan
Publicat: 14/07/2019 | 16:14

Potrivit reprezentanților IGSU, în primele șase luni ale anului 2019, numărul situațiilor de urgență a crescut cu 21%. Peste 140 de persoane și-au pierdut viața și alte câteva sute au fost rănite ca urmare a unor incendii sau evenimente rutiere grave.

Numărul situațiilor de urgență a cunoscut o creștere în prima jumătate a anului 2019 față de aceeași perioadă a anului trecut, tendința păstrându-se și în ceea ce privește numărul intervențiilor la care au participat echipajele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) în luna iunie. Incendiile de vegetație uscată, cele localizate la nivelul unor imobile și accidentele de circulație au fost cele mai numeroase situații în care s-a impus intervenția pompierilor și a paramedicilor SMURD.

În perioada 01.01 – 30.06.2019, comparativ cu perioada similară a anului 2018, numărul intervenţiilor a înregistrat o creştere cu 12%, respectiv de la 216.208 în anul 2018 la 243.030 în 2019.
Creşterea este generată în principal de numărul de intervenţii la incendii de vegetaţie uscată şi altele (+301%), intervenţii la alte situaţii de urgenţă (+37%) şi de intervenţii pentru stingerea incendiilor (+17%)„, se arată într-un răspuns al IGSU la o solicitare a agenției de presă Mediafax.

În prima jumătate a anului 2019, au fost înregistrate 9.395 de incendii la nivelul întregii țări, față de 8.052 înregistrate în perioada de referință, 195.577 fiind numărul intervențiilor la care au participat echipajele SMURD din cadrul IGSU.

Conform datelor puse la dispoziție de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, instalațiile electrice defecte sau cu improvizații au dat naștere celor mai multe incendii în prima jumătate a acestui an, 2.532 reprezentând 27% din numărul total de incendii. A doua cauză generatoare de incendii este folosirea unor mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate, fiind înregistrate pe acest fond 574 de incendii. Pe poziția a treia în topul cauzelor care au stat la baza producerii incediilor în anul 2019, se află folosirea unor coșuri sau burlane de fum defecte sau necurățate. Din acest motiv în perioada 1 ianuarie – 30 iunie au fost înregistrate 1.528 de incendii reprezentând 16,3% din total.

În prima parte a anului, au fost înregistrate 144 de decese, dintre care 5 copii și au fost rănite 368 de persoane, dintre care 21 de copii, în urma unor situații de urgență, respectiv incendii sau evenimente rutiere grave.