Se măresc dările către stat! Ce bani vor plăti românii începând cu 1 ianuarie

De: Cancan
Publicat: 17/10/2021 | 14:14

Se măresc dările către stat! Începând cu 1 Ianuarie 2022, crește salariul minim și, odată cu acesta, se mărește și suma ce trebuie plătită de cei care nu au venituri și vor să se asigure opțional la sănătate.

Salariul minim brut pe țară pentru anul 2022 a fost oficializat acum câteva zile, valoarea acestuia fiind stabilită la 2.550 de lei. În momentul de față, salariul minim brut pe ţară are valoarea de 2.300 de lei.

Codul fiscal stabilește că persoanele ce vor să se asigure anual la sănătate (asigurare valabilă 12 luni) trebuie să plătească, prin declarația unică, echivalentul a 10% din șase salarii minime brute, potrivit avocatnet.ro.

Astfel, ținând cont de faptul că, de la începutului lui 2022, valoarea salariului minim va fi de 2.550 de lei, cei ce vor dori să se asigure la sănătate vor trebui să plătească, din ianuarie, 10% din 15.300 (2.550 x 6), adică 1.530 de lei. Valoarea de plată pentru acest an este de 1.380 de lei.

Cei fără venituri ce doresc să plătească CASS și să fie asigurați, timp de un an, în sistemul sanitar public pot depune oricând declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Conform Codului fiscal, asigurarea intră în vigoare în momentul depunerii declarației, dar este necesară și încheierea unui contract de asigurare la casa de sănătate.

Sursa foto: Arhiva Cancan