Se prelungește din nou starea de urgență în România?! Pe ce dată va reveni viața noastră la normal

Publicat: 20/04/2020 | 08:29
Se prelungește din nou starea de urgență în România?! Pe ce dată va reveni viața noastră la normal

Președintele Klaus Iohannis a emis decretul prin care starea de urgență la nivelul României s-a prelungit cu încă 30 de zile, în contextul pandemiei de coronavirus, iar foarte mulți români se întreabă când vor putea reveni la o viață normală. Măsurile restrictive sunt, însă, necesare, pentru a se încerca limitarea răspândirii infecției cu COVID-19, iar în astfel de condiții – și ținând cont că numărul pacienților infectați este în creștere, din păcate – nu este exclus ca starea de urgență să fie prelungită cu încă 30 de zile.

Asta ar însemna că România se poate afla în stare de urgență până pe data de 15 mai, iar măsurile restrictive în ceea ce privește circulația persoanelor și distanțarea socială vor fi menținute. Chiar dacă românii își doresc o relaxare a restricțiilor, acestea nu pot fi luate atâta vreme cât pericolul reprezentat de COVID-19 este o amenințare permanentă. Și, la nivel european, autoritățile au avertizat că relaxarea acestor măsuri – nu numai în ceea ce privește România, ci și alte țări afectate de pandemia de coronavirus – poate ducem, din nou, la o creștere nedorită a numărului pacienților infectați.

„Măsurile restrictive introduse de statele membre au fost necesare pentru a întârzia răspândirea epidemiei și pentru a atenua presiunea exercitată asupra sistemelor de sănătate („aplatizarea curbei”). Aceste măsuri s-au bazat pe informațiile disponibile în ceea ce privește caracteristicile epidemiologiei bolii și au urmat o abordare precaută. Datorită acestor măsuri s-a câștigat timp prețios pentru pregătirea sistemelor de sănătate ale statelor membre, pentru achiziționarea produselor esențiale, precum echipamente individuale de protecție, echipamente de laborator și ventilatoare pulmonare, inclusiv la nivelul UE, și pentru lansarea activităților de dezvoltare a vaccinurilor și a eventualelor tratamente”, se arată îmtr-un plan al UE care conține reomandări referitoare la relaxarea măsurilor restrictive, potrivit digi24.ro.

(CITEȘTE ȘI: PANDEMIA DE CORONAVIRUS PUTEA FI EVITATĂ! CE SE ÎNTÂMPLA LA LABORATORUL DIN WUHAN? AUTORITĂȚILE AU TRAS SEMNALUL DE ALARMĂ DIN 2018)

Criterii pentru relaxarea măsurilor restrictive în contextul pandemiei de coronavirus

Țările care doresc o relaxare a măsurilor restrictive ar trebuie să țină cont, transmit reprezentanții Uniunii Europene, de trei seturi de criterii extrem de importante.

„1. Criterii epidemiologice, care arată că răspândirea bolii a scăzut semnificativ și s-a stabilizat pe o perioadă îndelungată. Indicii în acest sens pot fi, de exemplu, o scădere neîntreruptă a numărului de noi infectări, de spitalizări și de pacienți aflați la terapie intensivă;

2. Capacitatea suficientă a sistemului de sănătate, indicată, de exemplu, de rata de ocupare în unitățile de terapie intensivă, numărul adecvat de paturi de spital, accesul la produsele farmaceutice necesare în unitățile de terapie intensivă, reconstituirea stocurilor de echipamente, accesul la îngrijiri, în special pentru grupurile vulnerabile, disponibilitatea structurilor de asistență medicală primară, precum și personal suficient care să aibă competențele adecvate pentru îngrijirea pacienților externați din spitale sau izolați la domiciliu, precum și competențele necesare pentru a ridica măsurile de izolare (de exemplu, testare). Acest criteriu este esențial deoarece indică faptul că diferitele sisteme naționale de sănătate pot face față creșterilor viitoare ale numărului de cazuri după ridicarea măsurilor. În același timp, este din ce în ce mai probabil ca spitalele să se confrunte cu întârzieri în ceea ce privește intervențiile elective care au fost amânate temporar în perioada de vârf a pandemiei; de aceea, sistemele de sănătate ale statelor membre trebuie să își fi recuperat suficientă capacitate în general, nu doar în ceea ce privește gestionarea COVID-19;

3. Capacitatea de monitorizare adecvată, inclusiv capacitatea de testare la scară largă necesară pentru a detecta și monitoriza răspândirea virusului, combinată cu depistarea contactelor și cu posibilitățile de izolare a persoanelor în cazul reapariției și răspândirii în continuare a infecțiilor. Testele de detectare a anticorpilor, atunci când vor fi confirmate în mod specific pentru COVID-19, vor furniza date complementare privind proporția populației care a depășit cu succes boala și vor măsura, în cele din urmă, imunitatea dobândită. Statele membre sunt cele care trebuie să decidă, în funcție de propriile lor structuri, la ce nivel ar trebui evaluată respectarea criteriilor de mai sus”, precizează documentul UE, potrivit sursei citate mai sus.

(VEZI ȘI AICI: EFECTUL NEAȘTEPTAT AL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS. DE CE RĂMÂN BEREA ȘI SUCURILE FĂRĂ ACID)