Se ştiu toate echipele calificate în sferturile Cupei Spaniei! Barca se califică după 6-1 la general cu Celta Vigo!

De: Cancan
Publicat: 12/01/2018 | 07:00

Cu o dublă realizată în doar două minute (min.13, 15), Messi a dat tonul spectaculoului contra celor de la Celta Vigo. Catalanii au mai punctat încă de două ori până la pauză prin Alba (min. 28), acesta finalizând o pasă fantastică a lui Messi  şi Suarez (min.31). Chiar dacă nu au mai forţat, tot catalanii au fost cei care au mai punctat până la final pe tabelă prin Rakitic, acesta stabilind scorul final al confruntării în minutul 87, scor 5-0. Cu 6-1 la general, Barcelona s-a calificat în sferturile de finală ale ediţiei din acest an a Cupei Spaniei. Această performanţă a mai fost reuşită în urma partidelor disputate în returul optimilor de finală joi de formaţiile Espanyol şi Sevilla. Espanyol s-a impus cu 2-0 la Levante, întorcând astfel scorul din tur, 1-2, în timp ce Sevilla, după ce s-a impus în tur pe terenul lui Cadiz, scor 2-0, a recidivat şi în retur cu scorul de 2-1.

Alături de Barcelona, Espanyol şi Sevilla în sferturi s-au mai calificat în urma rezultatelor din optimi formaţiile Leganes, Atletico Madrid, Valencia, Alaves şi Real Madrid.

                             

Iată rezultatele optimilor de finală ale Cupei Spaniei:

 

Atletico Madrid– Lleida 3-0/ 4-0

Valencia– Las Palmas 4-0/ 1-1

Alaves– Formentera  2-0/ 3-1

Villarreal- Leganes 2-1/ 0-1

Real Madrid– Numancia 2-2/ 3-0

Levante- Espanyol 0-2 /(2-1)

Sevilla– Cadiz 2-1/ (2-0)     

Barcelona– Celta Vigo 5-0 / (1-1)

                             

Cristi P.