Sean Penn va fi audiat dupa ce a realizat un interviu cu zeul drogurilor. A inceput procedura de extradare a lui “El Chapo” in SUA

De: Cancan
Publicat: 11/01/2016 | 12:58

Aceasta etapa marcheaza o schimbare majora din partea presedintelui mexican Enrique Pena Nieto, care refuzase orice extradare a lui Guzman inainte de evadarea sa in iulie 2015 dintr-o inchisoare de inalta securitate.

Reprezentanti ai Interpol Mexic s-au deplasat la inchisoarea din Altiplano pentru a livra „doua mandate de arestare pentru extradare”, a anuntat biroul procurorului general mexican, la doua zile dupa arestarea traficantului de droguri.

Risca pedeapsa cu moartea

Autoritatile mexicane au primit anul trecut mai multe cereri de extradare a lui Guzman in SUA pentru trafic de droguri si omucidere. O sursa oficiala a precizat ca procedura ar putea dura luni bune, dar ca autoritatile vor incerca „probabil sa actioneze cu celeritate”. Dupa ce judecatorii vor anunta sentinta privind extradarea, Ministerul de Externe mexican va lua decizia finala, insa Guzman va putea totusi face apel.

Avocatul sau s-a angajat sa poarte o lupta juridica “dură” care ar putea ajunge pana la Curtea Suprema pentru a se opune extradarii sefului cartelului Sinaloa in SUA pe motiv ca el risca acolo pedeapsa cu moartea.

 

Sean Penn i-a luat interviu

Celebrul interlop mexican a fost capturat la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce, in iulie anul trecut, evadase din penitenciarul de maxima securitate in care se afla inchis. Cu cateva luni inainte de a fi capturat, chiar in timp ce era urmarit de autoritatile din Mexic si SUA, baronul drogurilor acordase un interviu in exclusivitate actorului Sean Penn.

Starul hollywoodian a fost ajutat in demersul sau jurnalistic de colega lui de breasla din Mexic, Kate del Castillo. Un fapt interesant, acesta a fost primul interviu acordat de El Chapo in ultimii 20 de ani. (B.G.)