Sechestrati printre stripteuse

De: Cancan
Publicat: 25/01/2011 | 00:00

Insotiti de mascatii trupelor speciale, politistii si procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 au descins in clubul de noapte din strada Ion Campineanu numarul 22, in jurul orei 22.30. Autoritatile l-au incatusat pe patronul Sandu David, un barbat in varsta de 43 de ani, acuzat ca luna aceasta si-a pus bodyguarzii sa sechestreze doi cetateni straini care nu au avut destui bani sa-si achite integral notele de plata. Potrivit anchetatorilor, clientii au fost dusi intr-o incapere dosnica unde au fost batuti, talhariti si tinuti sub paza pana cand prietenii lor au adus diferenta de bani. In timp ce David era urcat in duba politiei, anchetatorii l-au retinut in cartierul Militari si pe un presupus complice al acestuia, Razvan Marius Mosteanu, in varsta de 36 de ani. Surse apropiate anchetei ne-au dezvaluit ca cei doi primeau in club numai cetateni straini, care nu cunosteau aproape deloc limba romana. Acestia erau incurajati de catre dansatoare sa consume bauturi scumpe. Astfel, spun oamenii legii, o sticla cu sampanie costa 1.800 de lei, iar o nota de plata se ridica pana in jurul sumei de 7.000 de lei. Atunci cand clientii nu aveau destui bani, erau chemati cativa bodyguarzi, care ii conduceau in „celula datornicilor”. Intre victimele celor doi se afla si trei militari americani detasati la baza NATO de la Kogalniceanu. In timpul perchezitiei facuta la club, anchetatorii au gasit un pistol cu gaze, detinut legal de Sandu David, mai multe sprayuri lacrimogene si un baston cu electrosocuri. Mai mult, intr-o camaruta intunecata, in care erau doar o saltea si o cabina de dus, a fost descoperit un dispozitiv video minuscul, conectat la computerul administratorului David. Procurorii banuiesc ca in acea incapare dansatoarele clubului se prostituau, iar clientii erau filmati in timp ce intretineau relatii sexuale. Este posibil ca unii dintre barbatii care au apelat la serviciile sexuale ale fetelor sa fi fost victimele unor santaje, insa niciunul dintre acestia nu a avut curaj pana acum sa depuna reclamatie. Sandu David si Razvan Marius Mosteanu au fost lasati, ieri, sa plece linistiti acasa, dupa ce magistratii Judecatoriei Sectorului 1 nu le-au emis mandate de arestare, considerand ca cei doi nu reprezinta pericol social.

Au patit-o si cinci luptatori K1 Tot in clubul Stars a avut loc, la jumatatea lunii noiembrie a anului trecut, un scandal sangeros, in urma caruia cinci luptatori K1 olandezi au fost desfigurati. Culmea este ca bataia a izbucnit tot din cauza notei de plata, in valoare de 1.400 de lei, pe care clientii au considerat-o prea mare si au refuzat s-o achite. La momentul respectiv, reprezentantii localului au afirmat ca cei care i-au batut pe sportivi erau niste simpli clienti deranjati de atitudinea acestora.