Seful OPSPI a demisionat! Remus Vulpescu si-a exprimat regretul pentru insuccesul licitatiei de privatizare a Oltchim

De: Cancan
Publicat: 03/10/2012 | 00:00

Contractul de privatizare a Oltchim nu a fost incheiat, intrucat Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului majoritar de actiuni detinut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi ca detine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat sa o plateasca pentru titluri.

Premierul Victor Ponta a declarat luni, dupa anuntul ca nu se va incheia contractul cu Diaconescu, ca Remus Vulpescu nu se va mai ocupa de privatizari la Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), aratand ca ii reproseaza acestuia faptul ca s-a lasat atras in farsa si circul organizate de Dan Diaconescu la privatizarea Oltchim.

In acelasi timp, Ministrul Economiei, in subordinea caruia functioneaza Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), a declarat ca, din punctul sau de vedere, seful Oficiului, Remus Vulpescu, trebuie schimbat de la conducerea institutiei, la momentul incheierii privatizarii Oltchim.

„Din punctul meu de vedere, domnul Vulpescu trebuie schimbat din functie, dar acest lucru va fi facut in momentul incheierii procesului de privatizare la Oltchim”, a spus ministrul Economiei, Daniel Chitoiu.