Șeful Serviciului Juridic din Primăria Bacău s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat beat la volan și a tamponat patru mașini parcate

Publicat: 17/06/2020 | 15:56

Șeful Serviciului Juridic din Primăria Bacău s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat beat la volan și a tamponat patru mașini parcate. Potrivit unor martori, bărbatul abia ieșise de la serviciu.

Corneliu Gavrilescu, angajat al administrației locale de ani buni, a pierdut controlul volanului pe o stradă intens circulată, lângă Casa de Cultură ”Vasile Alecsandri, iar martorii spun că în momentul în care funcționarul a coborât din mașină, abia se mai ținea pe picioare.

Polițiștii rutierii au stabilit că funcționarul public avea o alcoolemie de 0.79 la mie în aerul expirat, la testarea cu aparatul etilotest. Bărbatul a fost dus imediat la spital pentru recoltarea probelor din sânge.  Șeful de la juridic s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. (CITEȘTE ȘI: IOANA SIMION, DECLARAȚII NEAȘTEPTATE DUPĂ NUNTA CU ILIE NĂSTASE: ”MI-A SPUS CĂ ÎMI OFERĂ DIVORȚUL, DOAR SĂ…”)

Unul dintre martori, declarații uluitoare

Unul dintre martori susține că, înainte de producerea accidentului, funcționarul plecase de câteva minute de la primărie, de unde încasează, lunar, aproximativ 8.000 de lei.

”E clar că a băut la serviciu. Abia a plecat de la primărie. Verificați la ce oră a ieșit din instituție. Se pot lua imaginile de pe camerele video și se poate vedea și ora, după care corelați cu ora producerii accidentelor”, a povestit un martor.

În 2019, un alt șef plătit din bani publici a fost implicat într-un accident rutier pe fondul consumuluide alcool. Șeful Poliției Locale Bacău, Constantin Ene, conducea Dusterul de serviciu, când a ieșit în decor, iar potrivit testului avea o alcoolemie de peste 1 la mie în aerul expirat. Și acesta s-a ales cu dosar penal. (VEZI ȘI: GHINIOANELE SE ȚIN LANȚ DE ANA MOCANU! FOSTA ASISTENTĂ TV S-A DESPĂRȚIT DE IUBIT: ”AM AVUT NIȘTE DISCUȚII ȘI…”)