Șeful unei grupări interlope a fost asasinat. Execuție în stil mafiot la Atena, în plină stradă

Publicat: 17/01/2024 | 14:38
Șeful unei grupări interlope a fost omorât în Atena / sursă foto: capturi video

În cursul zilei de duminică, 14 ianuarie, a avut loc un asasinat la Atena. Șeful unei grupări interlope a fost executat în stil mafiot, în plină stradă. Atacatorii au pornit focurile de amră asupra autoturismului în care bărbatul se afla. O ploaie de 90 de gloanțe s-a abătut asupra mașinii, iar momentul terifiant a fost surprins de camerele de supraveghere.

Șeful unei grupări interlope a fost omorât într-o benzinărie, în cursul zilei de duminică, 14 ianuarie 2024. Camerele de supraveghere au surprins întregul incident.

Un bărbat înarmat a venit în dreptul geamului șoferului și o ploaie de 90 de gloanțe s-a abătut asupra mașinii. Înainte să îl împuște mortal, șeful grupării interlope, Vangelis Zambounis, de 44 de ani, a fost surprins de camerele video în timp ce urcă într-un BMW. Autoturismul se afla parcat în fața unei benzinării pe care o deținea.

La câteva momente distanță, un alt autoturism oprește în apropierea mașinii lui. Din vehicul coboară doi bărbați mascați cu cagule și îmbrăcați în negru. Erau înarmați cu puști Kalasnikov. Au tras din ambele părți, de la o distanță mică. Apoi au fugit de la locul incidentului. Au fost găsite 90 de cartușe.

Vezi și CINE ESTE AUTORUL ATACULUI ARMAT DE PE PODUL DIN PARIS. A UCIS UN TURIST ȘI A RĂNIT DOUĂ PERSOANE CHIAR LÂNGĂ TURNUL EIFFEL

Ploaie de gloanțe, în Atena – șeful unei grupări interlope a fost asasinat

După ce a avut loc asasinatul, imaginile surprinse de camerele de supraveghere au fost difuzate la televizor. Doi oameni ai legii au fost arestați pentru că încălcaseră confidențialitatea anchetei. Imaginile au ajuns la presa locală.

Asasinii nu au fost prinși până acum, iar poliția este în alertă. Autoturismul din care au coborât cele două persoane, care l-au executat pe șeful grupării în stil mafiot, a fost furată din Italia. Mașina a fost găsită arsă, la marginea Atenei.

Bărbatul ucis în stil mafiot, în Atena, era șeful unei grupări interlope. Banda de mafioți era implicată în contrabandă cu combustibil și țigări. În urma faptei, au apărut mai multe speculații. Potrivit BBC, o speculație arată că asasinatul ar fi fost ordonat ca formă de represalii pentru omorârea lui Vassilis Roubetis, rivalul lui.

Vezi și UN ROMÂN A ORIPILAT MAREA BRITANIE CU CRIMA PE CARE A COMIS-O. CE A FĂCUT DUPĂ CE ȘI-A ÎNJUNGHIAT NEVASTA DE 171 DE ORI

Sursă foto: capturi video