Senatoarea Diana Șoșoacă este în stare de șoc: „Se pregăteşte infectarea mea şi a familiei mele cu ceva ce ar semăna cu SARS-COV-2”

Publicat: 20/12/2020 | 18:30
Senatoarea Diana Șoșoacă este în stare de șoc: "Se pregăteşte infectarea mea şi a familiei mele cu ceva ce ar semăna cu SARS-COV-2"

 

Diana Șoșoacă anunța că potrivit unor surse de-ale ei, cineva dorește să o infecteze atât pe ea cât și familia ei cu „ceva care ar semăna cu Sars-Cov-2”. Mai mult, s-ar dori și internarea acesteia „cu forța” în spital, potrivit Ziare.com.

Senatoarea AUR și-a strigat oful prin intermediul unui live pe care l-a făcut pe pagina personală de Facebook. Diana Șoșoacă spunea sâmbătă seară că „se pune la cale” infectarea ei pentru a servi drept „exemplu” celor care au militat împotriva coronavirusului și a măsurilor de protecție sanitară impuse de autorități.

” Cinci persoane, din cinci direcţii diferite mi-au spus să fiu atentă, mai ales copiii mei, pentru că se pregăteşte infectarea mea şi a familiei mele cu ceva ce ar semăna cu SARS-COV-2, dar nu va fi SARS-COV-2.

Vă spun un lucru, dacă mi se va întâmpla ceva sau dacă familia mea va fi internată în spital, probabil cu forţa, pentru că eu în spital nu mă voi interna şi nici nu accept, nici copiii mei şi nici soţul meu şi nimeni din familia mea să fie internat”, a declarat Diana Șoșoacă într-un live pe Facebook.

Diana Șoșoacă: „Se pune la cale infectarea mea cu Covid-19”

Senatoarea Șoșoacă a ținut să precizeze că s-ar dori infectarea ei cu SARS-CoV2 pentru că ” le trebuie exemplu pentru cei care au militat împotriva Covidului şi a măsurilor”.

”Deci, dacă vreodată auziţi că aş fi internată în spital sau că aş avea COVID-19 să nu credeţi aşa ceva. Este foarte clar că se pune la cale infectarea mea cu Covid pentru că vor avea viaţă grea cu mine în Parlament şi lor le trebuie exemplu pentru cei care au militat împotriva Covid-ului şi a măsurilor”, a adăugat senatoarea AUR.

VEZI ȘI: „ KLAUS IOHANNIS VREA SĂ FIE PRINTRE PRIMII ROMÂNI VACCINAȚI ANTI-COVID. SPECIALIȘTII NU SUNT DE ACORD

Diana Șoșoacă: „Sunt bine, nu m-a internat nimeni”

Senatoarea AUR a postat în urmă cu puțin timp o fotografie în dreptul căreia a postat următorul mesaj.

„Sunt bine! Nu m-a internat nimeni. Sunt la Parlament pentru validarea mandatului. Presa minte!”

CITEȘTE ȘI: „MARCEL VELA, MESAJ PENTRU TOȚI ROMÂNII, ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI. CE LE-A TRANSMIS, DUPĂ CE A PIERDUT O PERSOANĂ DRAGĂ: „VIN CU O MARE RUGĂMINTE” 

 

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult