Sentință devastatoare pentru „Regele vagoanelor”. Magistrații au decis că…

Publicat: 10/04/2020 | 16:49

Justiția română a avut nevoie de 17 ani pentru a face lumină în acest caz, iar verdictul este năucitor pentru unul dintre cei mai bogați români. Tribunalul Iași a decis, vineri, 10 aprilie, să îl condamne la 4 ani de închisoare cu executare pe milionarul în euro Gruia Stoica, cel care controlează grupul feroviar Grampet. (VEZI ȘI: Se confirmă legăturile dintre ei! ”Regele-milionar al vagoanelor”, şpriţ + anturaj la mare cu fostul şef al ANAF)

Gruia Stoica a fost găsit vinovat de constituire a unui grup infracțional organizat, el fiind acuzat că, alături de fratele său, Vasile Didilă, și încă o persoană, Vasile Răducan, au pus mâna în mod ilegal pe o fabrică din Pașcani. Didilă a fost condamnat și el la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în timp ce Răducan a scăpat doar cu 3 ani de închisoare cu suspendare.

De menționat însă că sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Acuzații de evaziune fiscală şi spălare de bani

Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare, în primă instanță

Cei trei au fost judecați la Tribunalul Iași într-un dosar instrumentat de DIICOT, ce a vizat o privatizare din 2003. Atunci, au acuzat procurorii, SC Grup Feroviar Român SA a cumpărat acţiunile societăţii SC Transbordare Vagoane marfă CFR-TVM Iaşi. La acel moment, Vasile Didilă era preşedinte al Consiliului de Administraţie de la firma deţinută de Gruia Stoica. „Preluarea s-a efectuat prin achiziţionarea întregului portofoliu de acţiuni de la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă SA“, detaliază DIICOT.

Procurorii au arătat că între 2003 şi 2005, cei trei inculpaţi, „bazându-se pe relaţia de rudenie şi încredere reciprocă“, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, elaborând un plan prin care să diminueze contribuţiile către stat a celor două firme. Astfel, prin intermediul societăţilor, cei trei ar fi rulat mai multe sume de bani creând aparenţa unor relaţii comerciale. (VEZI AICI: Regele vagoanelor, apropiatul Preşedintelui Iohannis şi Marcel ‘Rolex’, şpriţ elegant la Loft!)

„În cadrul grupului infracţional, fiecare dintre cei trei inculpaţi a îndeplinit un anumit rol în circuitele evazioniste şi de spălare a banilor. După achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al SC Transbordare Vagoane Marfă, inculpaţii Didilă Vasile, Răducan Vasile şi Stoica Gruia au schimbat conducerea societăţii impunând propriile reguli“, au explicat procurorii. (NU RATA: I-au făcut ”flagrant” în trafic ”Regelui vagoanelor”! Agenţii de la Rutieră nu cred în lacrimile milionarilor)

Condamnat definitiv, în 2016, la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare

De amintit că, în februarie 2016, Gruia Stoica a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare în dosarul privind trucarea unei licitații publice organizate de Complexul Energetic Oltenia. În primă instanță, omul de afaceri primise o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)