Sentinţa în dosarul Zambaccian, amânată pentru 6 ianuarie! Soţii Năstase fac sărbătorile acasă

De: Cancan
Publicat: 19/12/2013 | 18:09

Adrian Năstase a declarat, joi, la finalul judecării dosarului Zambaccian, că numai dacă instanţa ar da o pedeapsă cu spânzurarea, poate că l-ar şoca, arătând că în această cauză au rămas în suspensie o mulţime de lucruri, iar rejudecarea ar fi o soluţie normală.

„Deja lucrurile acestea, presiunile acestea au trecut de la un etaj la altul, au trecut de la o etapă la alta şi probabil că acum, numai dacă s-ar da o sentinţă de, ştiu eu, pedeapsă cu spânzurarea, poate că m-ar şoca„, a spus Adrian Năstase, la ieşirea din sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde joi s-au finalizat discuţiile în dosarul Zambaccian, cei cinci magistraţi din complet urmând să dea o sentinţă definitivă.

Întrebat dacă soţia sa, Dana Nastase, este afectată şi dacă se teme pentru ea, Adrian Năstase a spus că atunci când este nevoie, aceasta poate să fie foarte puternică, precizând că este vorba de o sensibilitate provocată de „toată nebunia asta de foarte mulţi ani”.

„Este foarte afectată … Aici mi se pare, lucrul ăsta mi se pare cel mai nedrept. Era un personaj politic care spunea de curând că nu înţelege de ce unii se leagă de fiice lui şi era foarte supărat. Spunea că cei care sunt bărbaţi să se bată cu el, dar se pare că asta nu funcţionează decât în legătură cu o singură persoană”, a adăugat Năstase.

G.C.