Sepsi câștigă la scor de neprezentare la Mediaș și se apropie de podium!

Publicat: 13/12/2020 | 07:13

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o în deplasare pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 3-0 (2-0), într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I, consolidându-și locul 4 în clasament cu 23 de puncte. Covăsnenii s-au apropiat la doar un punct de CFR Clu care este pe locul 3, campioana urmând a juca astăzi în campionat cu FCSB în Gruia.  

La Mediaș, Sepsi OSK s-a desprins prin reușitele de senzație ale lui Gabriel Vaşvari (min.26), care a punctat dintr-o lovitură liberă de la 28 de metri și Claudiu Petrila (min. 45), acesta punctând tot din lovitură liberă dar de la  marginea careului de 16 metri. Echipa pregătită de Leo Grozavu a dus scorul la 3-0 pe final prin Adnan Aganovic (min. 82).  Pe lângă cele trei goluri marcate, covăsnenii  au mai ratat şi alte ocazii de gol, prin Florin Ştefan (min.63), Anass Achahbar (min.69) și Aganovic (min.73).

În urma acestei victorii, Sepsi a acumulat 23 de puncte, consolidându-și locul 4. De partea cealaltă, Gaz Metan Mediaș, aflată la a treia înfrângere consecutivă în campionat, se află pe locul 12 cu 13 puncte.

Program etapa a XIII-a
FC Botoșani – Astra Giurgiu 1-1
Dinamo – Politehnica Iași 4-1
Gaz Metan Mediaș – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-3
Chindia Târgoviște – Viitorul Constanța 1-1
Duminică, 13 decembrie
ora 11.30 Academica Clinceni – FC Argeș

ora 18.15 FC Hermannstadt – FC Voluntari
ora 21.00 CFR Cluj – FCSB
Luni, 14 decembrie
ora 20.30 UTA Arad – Universitatea Craiova