Sepsi termină sezonul regular în exil!

De: Cancan
Publicat: 24/01/2018 | 10:00

Sepsi OSK a anunţat  prin intermediul unui comunicat de presă, că nu va putea disputa primele meciuri oficiale din 2018 pe stadiounul din Sfântu Gheorghe în ciuda eforturilor pe care le-au făcut de la promovarea în prima ligă a ţării. Astfel, ăpartidele cu Poli Timişoara de pe 2 februarie din etapa a XXIII-a a Ligii I şi cel cu Concordia Chiajna de pe 17 februarie din runda a XXV-a, meciuri în care nou-promovata este gazdă se vor juca pe arena „Ilie Oană”din Ploieşti.

„Sepsi OSK aduce la cunostinţa suporterilor că meciurile cu Poli Timişoara (2 februarie) şi cu Concordia Chiajna (17 februarie), nu se vor disputa pe stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe. Am făcut tot posibilul ca în cel mai scurt timp Sepsi OSK să-şi poată disputa meciurile de acasă la Sfântu Gheorghe, dar nu am reuşit încă să obţinem toate avizele necesare. De asemenea, la stadionul Tineretului din Braşov nu mai există condiţiile tehnice necesare, şi din acest motiv conducerea clubului a ajuns la un acord ca cele două meciuri să le organizăm la stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti. În ultimele luni reprezentanţii clubului au investit mult timp şi energie pentru a finaliza lucrările la stadionul municipal în vederea îndeplinirii criteriilor de omologare şi sperăm că în cel mai scurt timp vom ajunge la punctul final al proiectului, astfel încât meciurile din playout, să îl putem juca la Sfântu Gheorghe”, se arată în comunicatul de presă remis de Sepsi.

După 22 de etape, formaţia pregătită de Eugen Neagoe se află pe locul 13 cu 15 puncte acumulate.

 

                                                                      

Cristi P.