Sfantul Mucenic Dimitrie a murit strapuns de sulite, pentru ca a binecuvantat un crestin! Din trupul sau a iesit mir!

De: Cancan
Publicat: 26/10/2015 | 09:55

Acesta a poruncit ca Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele, dar din trupul lui nu an curs sange, ci mir tamaduitor, arata cartile sfinte.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dupa moartea tatalui sau a fost numit guvernator al Tesalonicului.

Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor – un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: „Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi”. Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

 

 

 

Moastele se afla in Tesalonic

Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este ocrotitorul orasului Tesalonic. Comunitatea crestina de aici a fost infiintata de Sfantul Apostol Pavel, in timpul celei de-a doua calatorii misionare. In ziua de 26 octombrie, in Tesalonic se organizeaza pelerinaje si procesiuni la sfintele sale moaste. Punctul culminant al sarbatorii il constituie deschiderea raclei in care sunt pastrate cinstitele moaste ale Sfantului Dimitrie. Racla este asezata in partea stanga a naosului, intr-un mic paraclis din marmura si impodobit cu fresce din viata sfantului. Episcopul care participa la aceasta sarbatoare, se roaga inaintea raclei, apoi sfinteste untdelemnul pe care il toarna peste mirul izvorat din sfintele sale moaste. Acest ulei sfintit unit cu mirul izvorat in chip minunat este daruit credinciosilor spre dobandirea sanatatii sufletesti si trupesti.

(Gabriel Constantinescu)