Sfarsit tragic pentru un baietel din America, obsedat de Lady Gaga! Umilit pe net, s-a sinucis

De: Cancan
Publicat: 22/09/2011 | 00:00
Admiratie. Copilul, cu celebrul CD al lui Gaga, "Born this way" ("Asa m-am nascut")

Luni in sir, Jamey Rodemeyer, din Buffalo, SUA, a scris pe blogul sau si pe diverse retele de socializare ca nu mai indura bataile de joc ale celorlalti copii, care-l umileau intruna pentru ca era homosexual. Satul de faptul ca strigatele disperate de ajutor ii erau ignorate, adolescentul de 14 ani, care dezvoltase o adevarata obsesie pentru Lady Gaga, a postat pe internet un fragment dintr-un cantec al artistei si un mesaj de multumire adresat acesteia. In scurt timp, baiatul, care a spus, la un moment dat, ca Gaga era singurul motiv pentru care traia a fost gasit mort de parinti, in camera sa. Autoritatile nu au facut public modul in care pustiul si-a pus capat zilelor. Jamey a vorbit, in repetate randuri, despre dorinta lui de a se sinucide si a scapa, astfel, de rautatea oamenilor. In loc sa-i impresioneze pe internauti, adolescentul a primit si mai multe comentarii malitioase. „Jamie e prost, gay, gras si urat. Trebuie sa moara!” si „Nu-mi pasa deloc daca mori. Nimanui nu i-ar pasa. Asa ca, hai, fa-o!” – sunt doar doua dintre mesajele pe care le-a primit Jamey. Asa se face ca baiatul a incercat pentru ultima data sa atraga atentia cuiva inainte de a-si lua viata, scriind urmatorul mesaj pe o retea de socializare: „Am spus mereu cat de umilit sunt, dar nu m-a bagat nimeni in seama. Ce trebuie sa fac ca sa ma asculte cineva?”, s-a intrebat, retoric, Jamey Rodemeyer.

Intr-una dintre celelalte postari ale lui Jamey, baiatul se plangea ca nici la scoala nu era bagat in seama sI ca singura atentie de care avea parte acolo era cand colegii il luau peste picior. „Nimanui din scoala mea nu-i pasa de prevenirea sinuciderilor, iar voi ma faceti gay sI ma distrugeti”, a mai scris adolescentul de 14 ani. Versul cu care a ales sa plece din aceasta lume face parte din piesa „The Queen”, a lui Lady GaGa: „Nu ma uita cand voi veni plangand la portile Raiului”. Pe langa acest vers sI mesajul de multumire pe care I l-a adresat artistei idolatrizate, Jamey a marturisit ca abia asteapta sa ajunga pe lumea cealalta sI sa-si vada bunica moarta. „A ajuns in inimile atator oameni. Era cel mai dragut sI bland baiat pe care l-ar putea cunoaste cineva. Dar era foarte sensibil la batjocuri sI avea anumite probleme inca din clasa a cincea. Avea de pe atunci tendinte suicidale”, a povestit mama baiatului, care a explicat ca fiul ei era foarte nesigur in privinta sexualitatii lui.