Sfârșit tragic pentru un tânăr din Olt! A murit după ce a căzut cu mașina într-un canal

Publicat: 20/07/2021 | 14:25

Sfârșit tragic pentru un tânăr din Olt, în vârstă de 23 de ani! Acesta și-a pierdut viața după ce a căzut cu mașina într-un canal.

Tragedia a avut loc pe Drumul Național 64, în comuna Dobrosloveni. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că un autoturism s-a răsturnat într-un canal pentru colectarea apelor pluviale aflat pe marginea Drumului Național 64.

În mașină se afla doar șoferul, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, care, în urma impactului, și-a pierdut viața.

În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.