Shannen Doherty a stabilit cum va fi înmormântarea sa. „Nu suport minciuna”

Publicat: 01/02/2024 | 13:57
Shannen Doherty / Hepta

Actrița Shannen Doherty, în vârstă de 52 de ani, a dezvăluit cum își dorește să fie înmormântarea sa și de ce nu își dorește ca unele vedete să fie prezente.

Încă din anul 2015, Shannen Doherty a dus o luptă crâncenă împotriva cancerului de sân, o boală nemiloasă care a metastazat până la creier, în 2022, și la oase, un an mai târziu.

În cel mai recent episod al podcastului pe care îl moderează, pe temă oncologică, denumit ”Lets Be Clear/Să fie clar despre ce discutăm”, cunoscuta actriță din serialele de mare succes ”Beverly Hills 90210” și  ”Charmed” a  vorbit despre înmormântarea sa.

Shannen Doherty a stabilit cum va fi înmormântarea sa. „Mulți cred că ar putea să vină, dar o să fie surprinși”

Vedeta știe deja cum își va lua rămas bun de la cei dragi, dar a dezvăluit și că are o listă de invitați pregătită, notează Eluniverso.com.

„Sunt mulți oameni care cred că ar putea să vină la înmormântarea mea și o să aibă surpriza când o să vadă că nu i-am invitat”, i-ar fi spus actrița unui prieten apropiat și agentului ei imobiliar Chris Cortazo în podcastul său, disponibil pe YouTube de la jumătatea lunii ianuarie.

De ce Shannen Doherty nu vrea ca unele vedete să fie prezente la înmormântarea sa. „Nu mă prea plac și au motivele lor

„Nu mă prea plac și au motivele lor. Nu le plac suficient de mult încât să le invit la înmormântarea mea”, a menționat actrița.

Ea a precizat că atunci când se va întâmpla, mulți vor veni la înmormântarea ei pentru că „așa este corect și nu vor să dea rău la televizor”.

Shannen Doherty i-a mărturisit apoi prietenului ei, Cortazo, – cel care i-a scris testamentul, că are o listă scurtă de invitați, însă nu a dat niciun nume.

„Nu suport minciuna, nici oamenii care pretind că l-au găsit pe Iisus și că le pare rău, după tot ce au vorbit pe la spatele tău”, a mai continuat vedeta.

Citește și: BOLNAVĂ DE CANCER, ACTRIȚA ADORATĂ ÎN ROMÂNIA A AFLAT CĂ ESTE ÎNȘELATĂ DE SOȚ: „NU PUTEAM SĂ INTRU ÎN OPERAȚIE CU EL ACOLO”

Citește și: SHANNEN DOHERTY DIVORȚEAZĂ DE CEL DE-AL TREILEA SOȚ! ACTRIȚA DIN SERIALUL BEVERLY HILLS SUFERĂ DE O BOALĂ NECRUȚĂTOARE

FOTO: Hepta