Abia a născut, dar ADDA şi-a propus deja să… Cântăreaţa a mărturisit TOT!

De: Cancan
Publicat: 29/10/2016 | 18:50

“Ultima dată când m-am cântărit, acum 3 săptămâni, aveam 19 kg în plus. Nu vreau să ţin dietă după ce nasc, o să mănânc echilibrat. Sarcina a fost foarte uşoară, dar sunt momente în care poate sunt puţin mai obosită, dar nu este ceva ieşit din comun. Am mers la concerte până la jumătatea lunii a 8-a”, a declarat cântăreaţa pentru Revista ”Spy”. Ea a fost gata la timp şi cu pregătirile pentru venirea pe lume a bebeluşului. ”Camera este aproape gata, nu ne-am grăbit cu ea pentru că cel mic va dormi în camera noastră până se va face mai măricel. Am ales o cameră albă simplă pentru el, astfel încât atunci când va creşte, să o facem cum doreşte el”, spunea Adda, cu câteva zile înainte să nască.

Cântăreaţa a luat pe toată lumea prin surprindere în această vară când a anunţat la un eveniment muzical că este însărcinată. Discretă din fire, Adda a preferat să îşi ţină viaţa personală departe de ochii curioşilor. În luna iulie a acestui an, Adda s-a căsătorit cu iubitul şi managerul ei, Cătălin Rizea. (Răzvan Sava)