ADI MUTU şi SANDRA BACHICI au amânat cununia civilă! ”Ne-am gândit…”

De: Cancan
Publicat: 08/12/2016 | 14:13

”A durat puţin mai mult decât preconizasem noi redactarea sentinţei judecătoreşti, cea de recunoaştere a divorţului pe teritoriul României, (dintre Mutu şi Consuelo-n.r.) iar de la comunicarea ei scrisă, care a avut loc chiar azi, trebuie să mai aşteptăm înca 30 de zile pentru că aşa e procedura. Am stat şi ne-am gândit şi credem că cel mai potrivit moment pentru cununie e 14 februarie, de Valentine’s Day, când de fapt şi aniversăm 2 ani de relaţie şi cu ocazia asta dăm un plus de însemnatate zilei, sărbătorind mai multe evenimente. Adevărul e că suntem nerăbdatori să devenim soţ şi soţie”, a declarat Sandra Bachici pentru revista VIVA. Ea a mai spus că petrecerea va fi într-un cadru restrâns. Logodnica ”Briliantului” a mai precizat că în vară va îmbrăca rochia de mireasă.

S-au logodit în Cuba
S-au logodit în Cuba

Adrian Mutu şi Sandra Bachici s-au logodit pe 1 ianuarie, în Cuba, iar alături de ei au mai fost doi prieteni. ”Briliantul” i-a făcut o surpriză inedită iubitei sale, care îşi sărbătorea ziua de naştere chiar în prima zi a anului. Evenimentul a avut loc pe o plajă, acolo unde Sandra a fost dusă de fotbalist pentru a cina. În  2001, Adrian Mutu s-a căsătorit cu Alexandra Dinu, cu care are un copil, Mario. Cei doi au divorţat în 2003. Apoi, în 2005, atacantul s-a însurat pentru a doua oară, de data aceasta aleasa fiind modelul dominican Consuelo Matos Gómez. Au doi copii împreună, Adriana, născută în 2006, şi Maya Vega, venită pe lume în 2008. Mutu a divorţat de Consuelo în urmă cu doi ani.