Familia manelistului riscă să ajungă pe drumuri. E război pentru casa părintească a lui ADI MINUNE!

De: Cancan
Publicat: 27/08/2016 | 00:28

În casa natală a lui Adrian Minune locuieşte acum unchiul lui, Mihail Simionescu, alături de soţia sa, Maria. Conform informaţiilor primite pe adresa de mail pont@cancan.ro, cei doi sunt obligaţi să părăsească domiciliul din zona Lacul Tei, deoarece adevăratul proprietar a revendicat casa. Se ştie că naţionalizarea caselor a fost una dintre marile reforme ale economiei socialiste prin care statul a confiscat casele reprezentanţilor burgheziei, iar una dintre aceste locuinţe a ajuns în posesia familiei Simionescu.

Ei bine, acum moştenitorul de drept al casei vrea să îi evacueze pe unchiul lui şi pe mătuşa lui Adi Minune. Proprietarul casei l-a contactat pe manelist în urmă cu şase luni pentru a-l anunţa ce are de gând să facă şi pentru a le oferi rudelor lui răgazul necesar de a se muta. Se pare că Adi Minune a fost indiferent cu privire la această situaţie şi nu i-a informat pe membrii familiei sale, iar acum aceştia sunt obligaţi să părăsească domiciliul.

Contactat de Cancan.ro, site-ul nr.1 din România, manelistul a recunoscut că locuinţa este naţionalizată şi se află în posesia familiei sale de decenii întregi, dar din punctul lui de vedere nu există niciun litigiu cu privire la această casă.