Fata care vinde flori a făcut furori la X Factor. Ce ”relaţie” a avut cu celebrul Codin Maticiuc!

De: Cancan
Publicat: 18/10/2016 | 18:09

Ea este jennifer, tănăra care l-a impresionat pe Codin

O ştiu de cincisprezece ani. Eram la facultate, dar încă umblam prin barurile din jurul liceului cu alţi rataţi exact ca mine care nu erau în stare înca să f… din facultate şi îşi încercau proasta vrăjeală cu fetele de liceu. Când am văzut-o întâia dată eram la Ficus, un bar strategic aşezat aproape de liceu şi de Sala Floreasca, dar şi cu vedere excelentă către două staţii de autobuz, unde posibilele victime aşteptau să plece sau veneau spre şcoală.

Jucam pinball sau flipăr cum îi spuneam noi atunci, Terminator II – The Rise of The Machines, îmi amintesc de parcă era ieri. Abia vedeam bila de fumul din bar provocat de toţi băieţii inclusiv de mine. Da, da, se fuma în interior, good times. Vrem o ţară ca afară, dar să se fumeze înăuntru. Doamne, de când fumez!!

Ea a intrat în bar şi s-a strecurat printre mese şi fum greu de ţigări de foi. Era timidă şi curajoasă totodată. Apoi am aflat că doar n-avea de ales. Rochiţa roşie ca eticheta de Cola (credeaţi că o să zic ca focul?!?), ciorăpei albi, pantofiori şi bentiţă neagră. Era din poveşti, o Scufiţă Roşie cu Mica Prinţesă. În braţe ducea cu greu un buchet mare de trandafiri roşii şi albi precum îmbrăcămintea. „Vreţi o floare?”. Avea 6 ani.

Băieţii nu cumpărau pentru fetele la care visau noaptea. Era normal, eram mici, eram „băieţi răi”. Am chemat-o şi am întrebat-o cum o cheamă şi ce căuta singură prin baruri. Mi-a spus că o chemă Jennifer şi eu mă gândeam că mă minte. Faţa ei ţipa Maria sau Ioana. Mi-a mai spus că locuieşte singură cu bunica ei, că în fiecare dimineaţă cumpără flori din piaţă şi-ncearcă să le revândă în baruri. Mi-a spus că bunica o aşteaptă mereu afară. Ma gândeam iar că mă minte.

I-am strecurat nişte bani în palmă să nu vadă gaşca că am suflet căci aş fi fost exclus pe loc. I-am spus să-şi păstreze florile, căci eu trebuia să rămân bad boy/mârlan.

Am urmărit-o cu privirea prin geam când a plecat şi într-adevăr o aştepta o bătrânică sărăcăcioasă care i-a luat buchetul greu şi a apucat-o strâns de o mânuţă. Nu mă minţise cu asta.Ani la rândul am revăzut-o făcându-şi treaba prin barurile şi cafenelele prin care şi eu mi-o făceam pe a mea. Ne zâmbeam şi, din când în când, îi mai dădeam niste bănuţi.

Apoi au urmat vreo zece ani în care ea a dispărut. Eu nu, Doamne fereşte, parcă băgam mai mult bar, fum şi alcool.Am revăzut-o vara asta la Nuba (un club din Bucureşti). Nu mi-a venit să cred. Parcă timpul stătuse în loc pentru noi. Ca şi mine, nici ea nu crescuse foarte mult în înălţime. Oricum nu mai era chiar fetiţa aceea, deşi se îmbraca la fel, parcă atunci căra mai bine buchetul de trandafiri cu braţele ei mai încăpătoare. Parcă se strecura şi mai bine printre mese, dar asta poate doar din cauză că nu se mai strecura şi prin fum. M-a recunoscut şi ne-am bucurat să vorbim iar. Mi-a spus iar că o cheamă Jennifer şi eu m-am gândit din nou că mă minte. Mi-a spus şi că a luat bacul şi că se pregăteşte pentru facultate şi eu am zis, ca de-obicei, că mă minte. Oricum, sunt obişnuit ca fetele din cluburi să mă mintă că sunt studente. Nici nu-mi vine să le mai intreb ca să nu-mi mai vină să vomit în frapieră. De bunică mi-a fost teamă s-o ntreb, părea destul de amărâtă de atunci. Mi-era că între timp fetiţa a rămas singură pe lume. Oricum eram bucuros s-o revăd şi am „cumparat” iar o floare pe care i-am lăsat-o cum ne era obiceiul, căci deşi au trecut anii, eu am ramas acelaşi dobitoc care nu oferă flori. Bine, până la urmă dacă f…şi aşa ţi-e şi frică să schimbi ceva, să n-o strici.

Weekendul trecut am revăzut-o pe fata cu flori pe scena X Factor la audiţii. Era îmbrăcată la fel. A spus că o cheamă Jennifer şi eu am crezut. A spus că a luat bacul şi dă la Stomatologie şi eu am crezut. A spus că vinde flori şi eu ştiam. Era aceeaşi, dar ţinea în mană un microfon în loc de buchetul cu flori.

A-nceput să cânte într-o engleză foarte bună şi cu cei mai trişti ochi pe care i-am văzut vreodată. Ce cântă fata cu flori? Goo Goo Dolls – Iris. Ce altceva?!? Melodia sufletului meu. „And I don’t want the world to see me/ Cause I don’t think that they’d understand…”. Mi-au dat lacrimile, dar degeaba mă veţi întreba, n-am să recunosc vreodată că plâng ca prostul singur în casa la Antena 1.

Cântă bine şi juraţii au trecut-o mai departe. Dacă aveţi ocazia uitaţi-vă când mai apare la această emisiune şi cântă. Nu e cea mai bună, dar indiferent ce va cânta, veţi auzi ce am auzit şi eu. Povestea tristă de viaţă a fetiţei cu flori. (Gabriel Niculescu)