HAMUDE de la ”Insula Iubirii” a aruncat ”bomba”: ”Am iertat-o pe LOREDANA!”

De: Cancan
Publicat: 21/08/2016 | 17:02

Hamude, fostul concurent al emisiunii ”Insula Iubirii”, susţine că a iertat-o pe Loredana, dar nu a uitat ceea ce a făcut. Cei doi au ales să meargă pe drumuri separate.

”Nicio secundă nu mi-a trecut prin cap că se va ajunge acolo în final, din cauza că eu eram foarte sigur pe relaţia mea. Mi s-a parut cel mai greu faptul că nu puteam să comunic cu ea, să cer explicaţii pentru ceea ce vedeam sau auzeam.Am mai avut nişte discuţii la întoarcerea din Thailanda, însă, la vremea respectivă, nu înţelesese nici ea care sunt exact motivele pentru care s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, fiindu-i imposibil să îmi ofere răspunsurile de care aveam nevoie. Ulterior, am înţeles singur motivele (lipsa experienţei de viaţă şi naivitatea) şi nu am mai avut nevoie de răspunsuri de la ea. Au mai fost câteva întâlniri în ţară, însă, am considerat că este mai bine să o luăm, definitiv, pe drumuri separate. Nu am ţinut legătura, pentru că, momentan, nu suntem pregătiţi pentru o relaţie de prietenie. Da, am iertat-o pentru ceea ce a facut, însă, între noi nu mai poate să existe o relaţie. Am iertat, dar nu am uitat. Mama mea nu a judecat-o nicio secundă pe Loredana, şi a încercat să o înţeleagă. A realiazat că noi nu eram făcuţi unul pentru celalalt. Însă, părerea ei nu a avut o influenţă asupra mea. Decizia a fost mereu la mine. Mama mă susţine în orice hotărâre iau, atâta timp cât eu sunt fericit. Fericirea mea este singurul lucru care conteaza pentru ea. Mă bucur că am participat la „Insula Iubirii” pentru că am învăţat foarte multe lucruri despre mine. Recomand tuturor această experienţă.  Faptul că am pierdut-o pe Loredana, se putea întâmpla şi in exterior. Nu ţinea de mine, sau de ceva ce eu pot controla. În concluzie, cred că a fost cea mai înteleaptă decizie să merg la această emisiune.Eu, când am băgat mana în foc, am băgat-o pentru femeia pe care o iubeam. Nu fac asta pentru oricine, însă, frumuseţea unei relaţii constă în a avea totala încredere. Dacă nu este încredere, nu este o relaţie. Nu ofer lucruri cu jumătate de măsură. Atunci când decid să plec pe un drum, cu un om, o fac 100%.  Aşa că da, aş mai băga mâna în foc pentru o persoană care merită asta. Sper să găsesc perosana aceea, care să mă facă să am din nou dorinţa de a da totul pentru ea. Mă cunosc foarte bine şi stiu că nu mă pot schimba atât de tare încât să văd o relaţie altfel decât bazată pe încredere totală”, a declarat Hamude pentru a1.ro.