LAURA COSOI a vorbit despre sarcină. Când va deveni mămică: ”Vom… ”

De: Cancan
Publicat: 04/09/2016 | 11:00

“La noi nu există o rutină. Abia atunci când te căsătoreşti vezi de fapt cum este omul respectiv, dacă te mai surprinde, dacă te iubeşte la fel. Soţul meu mereu mă surprinde plăcut. Fie îmi face cadouri, fie îmi găteşte mâncarea mea preferată. Şi eu la rândul meu îl surprind. De exemplu îl duc în locuri pe care nu le-a mai văzut şi îl surprind”, a povestit ea pentru revista Spy.

Laura este convinsă că a făcut alegerea cea mai bună, şi asta pentru că înainte de a deveni oficial soţul ei, Cosmin i-a fost foarte bun prieten şi a susţinut-o în cele mai importante momente ale vieţii. Multe persoane se întreabă când va veni şi un copil, însă Laura nu se grăbeşte. ’’Să ai un copil presupune o responsabilitate uriaşă.  Nu faci un copil doar pentru că este la modă.  Vom face şi un copil cel mai probabil la anul.  Fiecare are un ceas biologic care sună diferit”, a mai spus ea.

Până să devină mamă, Laura se ocupă de blogul personal unde împărtăşeşte cu fanii ei diverse experienţe pe care le trăieşte, dar şi reţete culinare şi asta pentru că se pricepe foarte bine la gătit. Laura a fost premiată cu “Oscarul Culinar” pentru cartea “Rămâi la masă”. Pentru a împărtăşi experienţele culinare cu cei pasionaţi de gătit, Laura a lansat un serial de gătit pe propriul canal de Youtube.