LAURA COSOI a vorbit în sfârşit despre sarcină! Ce a declarat actriţa, după o vizită la ADELA POPESCU

De: Cancan
Publicat: 04/08/2016 | 09:59

După despărţirea de Smiley, Laura şi-a refăcut viaţa sentimentală alături de Cosmin Curticăpean, cel pe care îl cunoştea încă din perioada liceului, însă atunci când s-au regăsit, între ei s-a înfiripat o frumoasă poveste de iubire. Deşi multă lume aşteaptă o veste despre un copil, Laura şi Cosmin nu au dat până acum prea multe detalii care să le dea de gândit fanilor.

Însă, în urmă cu puţin timp, Adela Popescu a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu buna ei prietenă, venită în vizită, iar admiratorii online s-au întrebat imediat dacă nu cumva poza sugerează că şi Laura se pregăteşte intens să devină mămică. Însă, din păcate pentru ei, actriţa le-a dat un răspuns negativ. „Încă îmi fac curaj!”, a scris Laura Cosoi.

(Georgiana Laciu)