Pe DELIA a refuzat-o, dar pe EA a făcut-o celebră în toată lumea! Cine este cea care a cucerit-o pe RIHANNA!

De: Cancan
Publicat: 17/08/2016 | 17:22

Cele două au în comun stilul excentric, dar şi controversele legate de apariţiile extrem de sexy, atât în public, cât şi în videoclipuri sau concerte. Cu toate că au existat numeroase plângeri legate de faptul că Rihanna a întârziat, apoi a cântat mai puţin decât fusese anunţat în program, majoritatea fanilor s-au bucurat de experienţă. Însă, deşi Delia le-a făcut o surpriză imensă admiratorilor ei atunci când s-a aflat că va urca pe scena din Piaţa Constituţiei, aceştia au fost dezamăgiţi atunci când blondina nu a postat nici o fotografie alături de Rihanna.

Cu toate că pe Delia a refuzat-o, diva din Barbados a făcut-o faimoasă în toată lumea pe o adolescentă prezentă la concert, după ce i-a postat fotografia pe contul ei de Facebook. Tânăra se numeşte Anca, iar în imagine apare purtând tricoul oficial al evenimentului, o pereche de pantaloni scurţi, făcând semnul victoriei. Imaginea a stârnit imediat valuri de comentarii şi like-uri.

(Georgiana Laciu)