Recunoaşte că ajunge rar la cosmetică, însă… I-am aflat secretele cunoscutei prezentatoare TV!

De: Cancan
Publicat: 04/09/2016 | 14:21

„Ajung foarte rar la cosmetică şi asta pentru că nu am timp, dar asta nu mă împiedică să mă îngrijesc acasă. Îmi fac măşti naturale de faţă mai mereu. Părul mi-l îngrijesc tot acasă.”, a spus prezentatoarea TV, care şi-a dezvăluit trucurile ei anti-celulită pentru revista Spy. ’’Importantă este alimentaţia. Eu merg de exemplu de 3 ori pe săptămână la masaj, de la vârsta de 20 de ani. Consider că este important ca fiecare femeie să aibă grijă de aspectul ei exterior chiar dacă nu are timp de multe ori. Alimentaţia este baza şi evident şi sportul. Nu trebuie să investeşti mulţi bani. Femeile asociază des tratamentele cu un obicei costisitor”.

Pe data de 20 mai anul acesta, Anca a devenit mamă pentru a cincea oară, iar fericirea pe care o simte acum este greu de descris în cuvinte. “Anul acesta am fost la mare cu toţii. Am avut emoţii cu mezinul Moise, cum o să reacţioneze, dacă o să simtă bine, dar totul a decurs perfect. Sara a avut mare grijă de el. Este ca o a doua mamă pentru el. Mă simt foarte fericită şi împlinită în momentul de faţă”, a mai spus Anca. La sfârşitul anului trecut, Anca şi cântăreţul Adrian Sînă au devenit oficial soţ şi soţie după cinci ani de relaţie. Cei doi au trei copii: Noah (3 ani), Ava (2 ani), Moise (3 luni). Anca mai are încă doi copii: pe David (14 ani) şi Sara (9 ani) din mariajul cu Filip Poplngher care a decedat după o luptă aprigă cu o boală necruţătoare.

Răzvan Sava