ADELA POPESCU a fost la un pas de moarte! Soţul acesteia a spus totul în direct: „Urmările pot fi fatale…“

De: Cancan
Publicat: 15/11/2016 | 21:31

„Putea fi destul de grav dacă nu ajungeam la timp. Femeile care au născut şi care alăptează, în principal, dar de această problemă, de apendicită, au şanse foarte mari ca peritonita să apară foarte repede“, a povestit Radu Vâlcan, în cadrul unei emisiuni TV.

„A fost operată ieri, acum cateva zile a simţit nişte dureri, nu erau extraordinar de pronunţate, dar simţea o jena în zona abdominală. Apoi de pe o zi pe alta s-au actualizat aceste dureri şi totul a culminat cu noaptea de alaltăieri spre ieri, când nu a putut dormi absolut deloc şi a doua zi, când la emisiunea pe care o prezintă într-adevăr a avut probleme foarte mari“, a mai adăugat soţul Adelei Popescu.

„Din păcate sau din fericire aş putea spune, pentru că s-a rezolvat această problemă, i-au descoperit o apendicită acută cu dureri peritonale. Practic a fost o peritonită pelviană.(…) Urmările pot fi fatale în foarte multe cazuri, pentru cine nu ajunge la timp doctor, într-adevăr e o problemă extrem, extrem de gravă.(…) În momentul ăsta se simte bine, se reface uşor uşor. Adela e o femeie puternică.(…) Este încă internată, nu ştiu dacă o externează mâine sau poimâine în funcţie de ce spun doctorii“, a mai spus Radu Vâlcan.